Asociațiile civice și partidele din opoziție cer renunțarea la PPP pentru Autostrada A8

Alături de reprezentanții asociațiilor Împreună pentru A8, Moldova Vrea Autostradă și ai PNL, USR, PMP și PLUS, reprezentanții Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei au participat astăzi, 24 iulie, la Iași, la o întâlnire de lucru pe tema autostrăzilor Moldovei, în mod special a autostrăzii A8, Ungheni – Iași – Târgu Mureș.

În documentul asumat, la finalul întâlnirii, de toți participanții, s-au solicitat următoarele:

  1. Renunțarea la Parteneriatul Public Privat privind Autostrada Ungheni – Iași – Târgu Mureș/A8 și punerea în aplicare a Legii 291/2018, prin responsabilizarea Ministerului Transporturilor, conform legii, privind finanțarea și realizarea integrală a acestei investiții. Termen limită: 1 septembrie 2019.
  2. Înființarea Unității de Implementare și Management a Proiectului Autostrada Ungheni – Iași – Târgu Mureș, în subordinea Ministrului Transporturilor, din care să facă parte și ONG-urile Împreună pentru A8, Moldova Vrea Autostradă și Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei.

Participanții au convenit că vor sesiza Avocatul Poporului privind încălcarea de către Guvernul României a Legii 291/2018, legea Autostrăzii Unirii – Ungheni – Iași – Târgu Mureș, în ceea privește instituția responsabilă de executarea investiției.

Documentul a fost semnat din partea PNL Iași: deputat Marius Bodea, consilier local Etienne Ignat; PMP Iași: deputat Petru Movilă; USR Iași: deputat Cosette Chichirău și vicepreședinte Silviu Gurlui; PLUS Iași: Monica Berescu și Daniel Șandru; Asociația Împreună pentru A8: Cătălin Urtoi – vicepreședinte și Mihai Dorin – membru CA; Asociația Moldova vrea Autostradă: Covăsnianu Adrian – vicepreședinte; Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei: Dorin Dobrincu – președinte și Alexandru Cohal.

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei crede că fără colaborarea între asociațiile civice, partidele politice și mediul de afaceri nu se pot mișca proiectele esențiale pentru Moldova. În același timp, este nevoie de coerență regională. Din păcate, în special politicienii locali sunt captivi în alveola județeană. Structura centralistă a propriilor partide le condiționează acțiunile.

În cadrul întâlnirii, Dorin Dobrincu, președintele Asociației Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, a reamintit că asociaţiile care militează pentru dezvoltarea infrastructurii din zonei Moldovei au trimis, marți, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, prin care îi cer acesteia o nouă întrevedere pe tema autostrăzii A8.

„Nu este posibil să ignori o lege votată de Parlamentul României şi să o treci în PPP. Acest aspect ne-a nemulţumit la începutul acestui an, iar urcarea unei autostrăzi care să-i ducă pe bucureşteni la munte înseamnă de fapt să îţi baţi joc de o regiune pentru care autostrada Târgu Mureş-Iaşi este vitală. I-am solicitat premierului o întâlnire, în care vrem să reluăm problemele pe care i le-am prezentat în iarnă, să o facem mai în detaliu, deoarece se pare că sunt lucruri simple, dar care nu sunt înţelese. Vrem să îi reamintim că trebuie să trateze în mod egal România. Noi, cei din Moldova, pentru că nu avem niciun kilometru de autostradă, ne simţim pur şi simplu discriminaţi, este o bătaie de joc la adresa noastră. Vrem să le reamintim politicienilor că este datoria lor să se bată pentru regiune. Cred că suntem mult mai mulţi în spaţiul public care înţelegem nevoia de coeziune regională, să ieşim din această alveolă judeţeană. Fără a avea o forţă de negociere, dincolo de partide, nu vom avea nicio şansă să susţinem proiectele pe termen lung. Acum am pus reflectoarele pe PSD, pe ALDE şi Pro România ca rămăşiţă a PSD-ului, dar vrem să reţină şi cei care vor prelua, poate, puterea anul viitor: vom avea aceeaşi atitudine şi faţă de ei”, a subliniat Dorin Dobrincu, președintele asociației Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, citat de „Ziarul Evenimentul”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.