contributors.ro: Scrisoare domnului Gabriel Liiceanu. Imaginea viitorului populației țării este sumbră

Vasile Ghețău

Motto
Destinul Europei în mersul ei spre noile orizonturi ale secolului XXI se va decide înainte de toate pe plan demografic” (1998) Anatole Romaniuc (Demograf canadian, 1924-2018)

Domnule Gabriel Liiceanu,

V-am admirat și vă admir pentru ardoarea și pasiunea din articolele publicate la Contributors asupra stării societății românești și șanselor pe care  le are de  a ieși din profunda criză instalată după anul 1989 și întinsă în anii care au urmat, fără semne trainice de vindecare.  Articolul pe care l-ați publicat la 5 august, comentariul Smarandei din 7 august și răspunsul dumneavoastră la  acest comentariu, din 10 august,  mă îndeamnă să vă trimit această scrisoare. Unele comentarii la răspunsul dumneavoastră s-au adăugat îndemnului. La cei 81 de ani cred ca pot  împărtăși câteva opinii și aprecieri asupra felului în care imensa decădere s-a produs și asupra  viitorului societății românești Am prins instalarea comunismului în țara noastră, consolidarea și prăbușirea lui cu tot ce a însemnat pentru țară. Am fost martor la tot ce s-a întâmplat în țară după decembrie 1989. În plus, prin profesiune, am cunoscut și cunosc bine epocalele schimbări prin care a trecut populația României după al Doilea Război Mondial și îndeosebi în ultimii 31 de ani. Sunt la capătul a peste 55 de ani de activitate profesională în domeniul populației.  După anul 1989 am putut cunoaște studenții de la una din facultățile de științe sociale ale Universității din București iar ca cercetător am cunoscut mediul academic. Am avut șansa de a munci și  trăi în țări din vestul Europei și din alte părți ale lumii. Vă spun toate aceste lucruri doar pentru a contura locul de unde vin opiniile și aprecierile mele.

Jumătate din comentariul Smarandei este dedicat imposibilității de a scăpa de lichele dintr-o rațiune înspăimântătoare: ce s-a întâmplat în populația țării după anul 1989 (dar și înainte), evoluțiile dramatice la care asistăm de multă vreme, indiferenți, și perspectivele catastrofale înscrise în toate calculele de prognoză demografică emanând de la instituții internaționale de specialitate ori de la instituții naționale. Problema efectelor imensei emigrații a românilor este abordată pertinent și în alte comentarii la răspunsul dumneavoastră.

Privind actuala stare a populației, după emigrarea a 4-5 milioane de români, natalitate scăzută și mortalitate excesivă și, mai ales, cea care va rezulta din bolnava demografie bine bătută în cuie de mâine și poimâine, ajungem la teribila întrebare dacă societatea românească mai poate fi schimbată, dacă mai are cine și când să înlocuiască democratic actuala clasă politică coruptă și incompetentă cu una mai tânără, bine educată, competentă, onestă, verticală, fără legături cu lumea comunismului dinainte de 1990. Lichelele nu vor face niciodată pasul înapoi, dimpotrivă, au toate mijloacele pentru a se reproduce: putere, bani, media, tupeu nemăsurat, fabrici de licențe, masterate și doctorate, legături cu lumea similară de afară. Și acolo există lichele dar societatea le ține bine în frâu. Doar calea democratică, a alegerilor, poate duce la schimbare. Electoratul? El este compus  din populația cu domiciliu în țară în vârstă de 18 ani și peste (cu mici corecții) și era la începutul anului 2020  cu puțin peste 18  milioane locuitori. Persoanele în vârstă de 65 ani și peste reprezentau 21 la sută, doi din zece alegători. Sondajele relevă o anumită opțiune politică dominantă la alegeri a acestei populații. Cu masiv dezinteres pentru alegeri a populației tinere, proporția votanților în vârstă de 65 ani și peste se majorează consistent și atitudinea de descurajare a participării la vot a unei formațiuni politice poate fi explicată și înțeleasă. Populația electorală este compusă în proporție de 86 la sută din populație rezidentă în țară. În această populație  persoanele de 65 ani și peste reprezintă 23 la sută și calculele de prognoză  indică o proporție de 33 la sută în anul 2050. Ca număr al acestei populații vorbim de 3,7 și, respectiv,  4,2 milioane locuitori.

Dumneavoastră încă mai credeți ori mai  sperați că oamenii onești, harnici, instruiți, fără trecut pătat în vechiul regim și care trăiesc în România vor reuși să îndepărteze lichelele care au acaparat toată puterea politică și economică în cei peste 30 de ani și au adus România în starea  de jale de astăzi, fără perspectiva schimbării radicale. Dacă privim la perspectivele populației rezidente din sursele cele mai autorizate (Eurostat, Divizia de Populație ONU, Institutul Național de Statistică,  Centrul de Demografie al Academiei Române) imaginea viitorului populației țării este sumbră,  tristă. Totul este extrem de complicat prin acumulări negative de durată  și pare fără ieșire  prin depopulare galopantă în plină desfășurare și în amplificare în viitor a dimensiunii prin factori și mecanisme ale dinamicii interne a demograficului care nu mai pot fi schimbate. Aceste evoluții afectează  și vor afecta în  măsură și mai mare  vitalitatea populației și reînnoirea ei.  Abordarea nu se dorește a fi exclusivistă dar viitorul populației unei țări este viitorul țării.

Datele Institutului Național de Statistică arată un declin al populației rezidente în țară (care locuiește în țară) de 4,2 milioane locuitori, de la 23,2 milioane la începutul anului 1990 la aproape  19 milioane astăzi. Declinul are o dublă sursă: 2,9 milioane prin migrație externă și 1,3 milioane prin scădere naturală, cu tendință de majorare  a proporției celei din urmă componente după anul 2010, odată cu diminuarea imensei propensiuni de emigrare din anii 1990 și din  primul deceniu al acestui secol.  Cele două componente ale declinului au determinări diferite în bună măsură.  Migrația externă are o predominantă determinare economică, schimbarea contextului în țările de destinație și în cele de origine dirijând și amploarea și direcțiile fluxurilor migratorii. Scăderea naturală are determinări mult mai complexe (cele ale natalității și mortalității populației), schimbările fiind rigide și lente în timp. Presupun că nu agreați datele statistice dar sunt obligat să le folosesc, cu scuze, în conturarea viitorului demografic al țării,  ca argumente solide și care nu pot fi respinse. Voi recurge însă la expresia grafică a datelor,  o formă mai prietenoasă privirii și înțelegerii (și aducând un pic de culoare în cenușiul  datelor).

Cel mai cunoscut grafic în demografie este piramida vârstelor, prezentarea distribuției pe sexe și vârste a  populației la un moment dat (1 ianuarie sau 1 iulie). Graficul ne poate „spune” și istoria și viitorul unei populații. Are aparența unui grafic complicat dar la o examinare fie și sumară simplitatea și claritatea lui devin evidente. Mai jos sunt prezentate piramidele vârstelor pentru populația rezidentă a țării în trei momente istorice semnificative. Se poate ușor observa că piramida este compusă din două grafice de tip bară, cel a populației masculine și cel al populației feminine. Scara verticală este cea a vârstelor (de la 0 la 100 ani) iar cele două scări orizontale, identice, sunt dedicate efectivelor  populației de la fiecare vârstă, reprezentate în grafic prin liniuțe orizontale.

În figurile 1 și 2 este prezentată populația rezidentă  la începutul anilor 1990 și  2020. Secțiunile marcate cu litere marchează mari deformări ale structurii pe vârste provenind din oscilații masive, diferite ca origine,  ale numărului de născuți.  În prima poate fi examinată structura populației după 23 de ani de politică pronatalistă brutală și forțată a vechiului regim (secțiunea D) dar și evoluții de excepție ale natalității încă de la începutul secolului:  natalitatea scăzută din anii Primului și celui de al Doilea Război mondial, la A și B,  ca și considerabila reducere a natalității în anii 1957-1966 (la C), prin importarea rapidă și fără discernământ a legislației  extrem de permisive adoptate la Moscova asupra întreruperii cursului sarcinii.

Două schimbări majore au avut loc după anul 1990: reducerea naturală  a întregii  populații  sub impactul mortalității din cei 30 de ani și intrarea la vârstele de 0-29 ani a unor generații mici (generațiile 1991-2019), însemnând o populație tânără considerabil mai mică față de ce din anul 1990. Se poate observa o populație vârstnică moderat superioară la femei în anul 1990 și net superioară în anul 2020, speranța de viață fiind în  majorare mai importantă la femei. La nivelul a trei grupe de vârstă, simbolizate 1, 2, 3 în piramida anului 2020, se remarcă declinul dramatic al populației tinere, populația de vârstă școlară, menținerea dimensiunii mari a populației în vârstă de muncă, prin contribuția generațiilor mari de după anul 1966 și majorarea consistentă a populației vârstnice, la femei îndeosebi. Toate aceste schimbări au în spate implicații economice și sociale. Spuneam că piramida vârstelor ne permite nu numai cunoașterea istoriei demografice (și sociale) a unei populații, ci și  scrutarea viitorului unei populații. Putem deduce din piramida anului 2020 felul cum se va schimba populația pe vârste dacă generațiile viitoare vor avea dimensiuni la fel de mici ca cele de la populația tânără în anul 2020 (la 1), putem prevedea în această ipoteză contractarea masivă a populației în vârstă de muncă (la 2) și expansiunea comparativă a populației vârstnice (la 3). Piramida anului 2050, în figura 3,  concretizează aceste evoluții posibile.

Cred că misiunea specialistului este să spună lucrurilor pe nume, argumentat, neîngrădit de nici un fel de constrângeri și știind că cititorii pot avea opinii diferite, mai mult sau mai puțin susținute cu argumente verosimile. Pesimismul din realitățile descrise nu trebuie ocolit și nici cosmetizat.  Perspectivele populației rezidente sunt catastrofale prin nivelul natalității în deceniile care vin,  rezultat din valorile foarte scăzute ale numărului mediu de copii  aduși pe lume de o femeie de-a lungul vieții,  indicator sintetic major și  indispensabil  în proiectarea unei populații. El a fost mulți ani după  1989 de 1,3 copii la o femeie și doar în ultimii ani este în creștere moderată, ajungând la 1,5-1,6, valori folosite în proiectare (Această majorare nu are culoare  optimistă, ea nu provine din  creșterea numărului de născuți în ultimii ani, ci din reculul populației feminine în vârstă de 15-49 ani).  Ipoteza asupra speranței de viață la naștere este una forate optimistă iar în proiectare nu s-a adoptat o ipoteză asupra migrației externe. Populația rezidentă ar ajunge la 15,6 milioane locuitori la mijlocul secolului.  În ipoteza reducerii anuale a migrației nete negative medii din ultimii ani  și atingerea unei migrații nete egală cu zero în anul 2050,  însemnând număr similar de emigranți și imigranți, populația ar ajunge la 14,7 milioane. Se cuvine a preciza că o populație de 15 milioane locuitori în anul 2050 poate fi găsită în proiectările elaborate de toate cele patru instituții menționate.

Degradarea situației demografice a țării  se întinde pe trei decenii și este bine cunoscută. Inclusiv în dezvoltările viitoare.  „Boala” se cheamă denatalitate și este prezentă și se întinde în tot spațiul european. În 19 din cele 27 de State Membre ale Uniunii Europene  populația a fost în declin natural în anul 2020.  Dar, numărul ei nu a scăzut decât în 9 țări.  În 5 dintre ele prin scădere  naturală mai mare decât  migrația externă netă pozitivă (Bulgaria, Germania, Grecia, Polonia și Ungaria) și numai în 4 dintre ele printr-o dublă sursă,  scădere naturală și migrație externă netă negativă: România, Croația, Italia și  Letonia. De menționat că în 10 țări populația a crescut numai prin migrație externă netă pozitivă mai mare decât scăderea naturală. (Eurostat (https://ec.europa.eu/eurostat/cache/digpub/demography/). Guvernele caută soluții pentru a împiedica sau amâna instalarea declinului populațiilor naționale, spectrul depopulării având efecte nedorite asupra populației și societății. Imigrația poate fi o soluție astăzi dar este greu de întrevăzut durabilitatea și consecințele ei.

Sunt voci care susțin că europenii se amăgesc în fața declinului populației naționale, refuzând brutala realitate și perspectivele ei, se amăgesc pentru a-și apăra, uneori cu violență în cuvinte, indiferența față de viitorul populației țării și egoismul.

Revenind acum, în final,  la delicata problemă a milioanelor de români care și-au luat lumea în cap după anul 1989 și trăiesc în alte țări, apropiindu-ne de implicațiile fenomenului asupra  vieții politice și sociale din țară și posibilă influență în schimbarea în bine, ne putem întreba cât de mare este  amploarea fenomenului?  Suntem în ape tulburi. Am menționat deja, după datele Institutului Național de Statistică din întregul declin al populației rezidente de 4,2 milioane locuitori,  migrației îi revin 2,9 milioane și 1,3 milioane provin din scădere naturală.  Cifra de 2,9 milioane locuitori este rezultatul tuturor abordărilor și demersurilor făcute de Institutul Național de Statistică după recensământul din  anul 2011.  Era momentul în care Comisia Europeană  a recomandat Statelor Membre înregistrarea la recensămintele din runda 2010 populația cu reședința obișnuită în țară, în locul în care locuiește în mod obișnuit de cel puțin 12 luni. Această exigență implică determinarea anuală a emigranților și imigranților cu schimbare de reședință, pe localități, vârste, alte caracteristici.  Pentru imigranții cu schimbare de reședință în România există sistem de înregistrare. Nu și pentru emigranții români spre alte țări. Estimațiile INS pentru aceste fluxuri și stocuri au la bază datele pe care le colectează Eurostat de la oficiile naționale de statistică asupra imigranților cu schimbare de reședință după țara de origine (și unele estimații). Practicile naționale nu sunt însă identice în țările Uniunii, vârsta imigrantului fiind uneori plasată în grupe de vârstă iar localitatea de proveniență a imigrantului putând lipsi în unele cazuri. Numai un recensământ de calitate în anul 2022 și  construirea unui sistem de înregistrare a emigranților români la nivel de localitate de reședință poate fi soluția unor date fiabile asupra migrației și, implicit, asupra mărimii populației rezidente pe localități și la nivel național.

Care ar putea fi dimensiunea reală a românilor rezidenți în alte țări? Datele nu lipsesc în bazele de date  ale institutelor naționale de statistică ori ale altor instituții guvernamentale și iată în tabelul care urmează estimațiile pentru cele mai importante țări de emigrare a românilor.

Numărul românilor cu reședința în unele țări europene în anul 2020

Țara Număr imigranți români și sursa datelor
Italia 1137728 (http://dati.istat.it/Index.aspx?DataSetCode=DCIS_POPRES1#)
Spania 1079726 (https://extranjeros.inclusion.gob.es/ficheros/estadisticas/operaciones/con-certificado/202012/Principales_resultados_residentes.pdf).
Germania 799180 (https://www.statista.com/statistics/890277/foreigner-numbers-by-country-of-origin-germany/); (https://de.statista.com/statistik/daten/studie/1221/umfrage/anzahl-der-auslaender-in-deutschland-nach-herkunftsland/)
Regatul Unit 1067200 (https://www.gov.uk/government/collections/eu-settlement-scheme-statistics Obs. Este vorba de numărul românilor care au depus cerere de stabilire a rezidenței permanente în Regatul Unit.  Aproximativ jumătate dintre ei au rezidență continuă  în Regatul Unit  de cel puțin 5 ani și au primit drept de rezidență permanentă (Settled). Cealaltă jumătate este compusă din români care nu au rezidență continuă de 5 ani și primesc drept de rezidență pentru o perioadă de 5 ani (Pre-settled) după care dosarul va fi re-examinat pentru primirea  dreptului de rezidență permanentă în Regat (Settled) dar nu  în mod sigur. Până la 31 iunie 2021 din cele 5,5 milioane de solicitanți, 52 la sută au primit statutul de Settled și 43 la sută statutul de Pre-settled (restul: refuz, invalid, retragere a solicitării). Primele două proporții se regăsesc și la români.
Franța 136000 (https://www.insee.fr/fr/statistiques/3633212). Obs. Imigranți după țara de naștere
Austria 131788 (https://en.wikipedia.org/wiki/Demographics_of_Austria).

Numai în aceste 6 țări imigrația românească ajunge la 4,6 milioane persoane. Dacă vom adăuga românii cu reședința în Belgia, Olanda, Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, Ungaria și alte câteva țări cred că cifra ajunge la 5 milioane de persoane. Se poate admite că în datele oficiilor de statistică există și români care și-au stabilit reședința înainte de anul 1990 dar numărul nu poate fi important. O populație rezidentă în străinătate de 4,5 milioane de români pare a fi realistă și,  luând-o în considerare, perspectivele populației rezidente a României prezentate sumar în paginile anterioare vor fi altele, pornind de la o altă populație rezidentă.  Sper să găsesc înțelegerea colegilor de la Institutul Național de Statistică pentru acest simplu exercițiu demografic.  Nu doresc să prezint și să comentez rezultate și voi oferi cititorilor doar arhitectura impresionantă a unei populații rezidente în străinătate de 4,5 milioane, în figura 4, și locul ei în populația rezidentă a țării, în figura 5.

Iată, în cele două figuri,  populația care a părăsit țara după anul 1989 în căutarea unui loc în care instituțiile statului lucrează pentru cetățean, legile sunt respectate și aplicate,  există securitate a persoanei și bunurilor sale, predictibilitate a viitorului,  educația și sănătatea sunt privilegiate,  corupția urmărită și pedepsită, promovarea și ierarhia respectă valoarea individului și veniturile sunt altele.  Cât de mult îi lipsește țării această populație, ca potențial uman,  în reconstruire și schimbare,  poate fi văzut în figura 5 în care piramida celor 4,5 milioane de români rezidenți în străinătate este suprapusă peste piramida populației rezidente a țării. Pierderea nu este numai de potențial uman tânăr, i se adaugă cea de populație cu un nivel de educație net superior celui mediu din țară la emigranții având drept destinație  țările din vestul Europei, Canada și SUA.

Proporția populației cu studii superioare în populația de 15 ani și peste era de 15,3 la sută la recensământul din anul 2011 și iată aceeași proporție în anii 2015-2016  la emigranții români din unele țări, după datele publicate de OECD-Organizația de Cooperare Economică pentru Dezvoltare: 78 la sută în Canada, 57 în Danemarca,  53 în SUA,  42 în Suedia, 36 în Regatul Unit, 35 în Irlanda, 32 în Franța, 27 în Belgia, 25 în Germania, 24 în Ungaria, 22 în Austria.  În Spania, Grecia și Italia, țări cu predominanță a emigrației masive din primele valuri, proporțiile sunt inferioare:   16 la sută, 11 și 9 la sută (OECD, 2019,  Talent Abroad: A Review of Romanian Emigrants , OECD Publishing, Paris (https://doi.org/10.1787/bac53150-en)).Este de admis că  după anii 2015-2016 aceste proporții au fost în ascensiune iar pentru țara noastră evoluția va fi cunoscută la recensământul din anul 2022.

În unul dintre numeroasele comentarii la răspunsul adresat „Smarandei” se apreciază că doar întoarcerea voită  în țară  a 2 milioane de români plecați, cu tot ce au văzut, trăit și învățat în țări dezvoltate ar putea schimba realitățile din țară. Este o mare necunoscută. Întoarcerea acasă s-ar putea să aibă loc atunci când veniturile pe care le vor avea în țară vor fi apropiate de cele din țările în care se află. Să nu uităm, presa a semnalat cazurile unor români întorși în țară la declanșarea crizei financiare și economice în anii 2008-2009. Cu ce au agonisit și învățat în străinătate sperau să pună pe picioare mici afaceri în țară. Au dat însă de zidul și rețelele unor instituții corupte și au plecat repede  înapoi, chiar dacă acolo îi aștepta munca la negru în vreme de criză și șomaj masiv.  S-ar putea să se întoarcă, în timp, seniori, români plecați de multă vreme și ajunși la vârste de pensionare, după ce și-au crescut și educat copiii  rămași acolo.

Schimbarea nu poate proveni decât din țară. Starea actuală are în spate mediocrizarea societății românești prin tot ce s-a întâmplat în educație, la toate nivelele. Poate fi proiectul „România Educată”, ameliorat cu numeroasele observații și sugestii venite de la specialiști ai domeniului și implementat  cu  responsabilitate și fermitate, soluția durabilă a ieșirii României din starea actuală?

Cu prețuire,

Profesor universitar Vasile Ghețău

18 august 2021

(scrisoare apărută în contributors.ro, pe 19 august 2021)

Leave a Reply

Your email address will not be published.