G4Media.ro: Avertismentul de la Iași. Luna de miere a lui Iohannis și Orban s-a terminat

Președintele Iohannis și premierul Orban au primit, vineri, la Iași, un duș rece, primul avertisment clar din partea electoratului după ce PNL a ajuns la guvernare și a câștigat și prezidențialele. Dincolo de cetele de PSD-iști aduși să huiduie, reprezentanții societății civile din Iași au fost cei care au dat tonul nemulțumirilor reale: fără investițiile cerute în autostrăzi, fără descentralizare și regionalizare, politicienii de la București vor avea viață grea în Moldova.

Nu doar galeriile de fotbal au făcut zarvă, așa cum a sugerat premierul Orban. Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Împreună pentru A8 și Reset, asociațiile care au pistonat neîntrerupt și PSD pentru bătaia de joc în privința autostrăzilor din regiune, au fost cele care au dat tonul nemulțumirilor legitime.

Alături de ei și pancartele lor au venit alți zeci de ieșeni, tocmai dintre cei care i-au pus pe fugă în mai 2019 pe Dragnea și candidații PSD veniți la celebrul miting de prezentare a candidaților PSD.

Tensiunea din Moldova și nemulțumirea față de guvernele de la București sunt legitime. Regiunea e ignorată total de București când vine vorba de infrastructură. Autostrada A8, impusă de parlamentarii din regiune prin lege tot în urma presiunii publice, are finanțarea incertă. Alte proiecte de autostrăzi și drumuri expres sunt…

de Cristian Pantazi, G4Media.ro, 27 ianuarie 2020

Leave a Reply

Your email address will not be published.