Monitorul de Botoșani: Perspectivele Moldovei și inovarea urbană discutate la Botoșani

În week-end-ul care s-a încheiat, asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM) a organizat o școală de vară cu temă principală perspectivele economice ale Moldovei și inovarea urbană. Locul de desfășurare a fost Memorialul Mihai Eminescu din Ipotești, iar activitatea a fost organizată cu sprijinul Asociației Nord (organizator al festivalului Zilele Nordului) și a primăriei Botoșani.

La discuțiile care s-au desfășurat pe parcursul a două zile au participat membri ai MDM, membri ai unor ONG-uri din Moldova și angajați de la primării din județ, primăria Botoșani și Consiliul Județean Botoșani implicați în realizarea de proiecte cu finanțare din fonduri europene.

Sesiunile de comunicări susține de specialiștii invitați au fost urmate de dezbateri pe temele abordate.

Marius Cristea, expert în dezvoltare urbană al Băncii Mondiale, a pus în discuție perspectivele de dezvoltare pentru Moldova, conform cifrelor și prognozelor Băncii Mondiale.

A fost urmat de Ralf Alwani, de la Urban Scale Interventions, Belfast, care a vorbit despre programe de reinventare a orașelor centrate pe oameni, prezentând și câteva din proiectele absolut neobișnuite în care este implicat în Belfast și alte orașe din Marea Britanie.

Alexandrina Dinga, de la asociația Civica Iași a analizat în intervenția sa necesitatea unor orașe construite pentru oameni și necesitatea unei noi politici urbane în România.

 

Profesorul universitar George Țurcanașu, specialist în geografie economică în cadrul catedreid e geografie de la Universitatea A.I. Cuza din Iași, a adus în discuție regiunile și teritoriile supracomunale ca fiind verigile lipsă pentru a avea un sistem administrativ eficient în România.

 

Ana Maria Vrabie, de la Urban INC, Divizia de Inovare Urbană Cluj Napoca a explicat de unde se începe schimbarea în orașe, exemplificând și cu modele de inovare urbană din țară sau străinătate.

Iar urbanistul clujean Eugen Pănescu, cofondator al biroului de urbanism și arhitectură româno -german Planwerk a împărtășit participanților cum se lucrează cu autoritățile locale, în urma colaborărilor cu zeci de primării din Transilvania.

Școala de vară a MDM s-a încheiat cu o dezbatere privind pașii următori pentru o mai bună dezvoltare regională în Moldova, care a implicat toți participanții și specialiștii invitați.

„Prima ediție a Școlii de Dezvoltare a Moldovei a fost un succes din punctul nostru de vedere. Vom încerca să repetăm anual această acțiune. Am observat, încă o dată, că soluții pentru Moldova și orașele din regiune există, nu trebuie să inventăm roata. Numai că aceste soluții nu vor veni de la București, unde politicienii centraliști cred că România se termină la bariera Vergului sau la Chitila. De-a dreptul spus, soluțiile pentru scoaterea regiunii din izolare, pentru dezvoltarea ei trebuie să vină de la noi, din Moldova. Avem nevoie de coeziune și de acțiuni susținute pe plan local sau regional. Dacă noi – cei din Botoșani sau Galați, din Bacău ori Suceava, din Iași sau Vrancea, din Vaslui sau Neamț – nu vom identifica și pune în practică aceste soluții, nimeni nu o va face în locul nostru”, declară istoricul ieșean Dorin Dobrincu, președintele MDM.

Monitorul de Botoșani, 31 august 2020

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.