pressone.ro: Cum ne-am schimbat cu toții față de acum 16 ani – și cum obediența este înlocuită în România de independență

De Barbu Mateescu

O unealtă incredibil de utilă pentru a vedea cum se schimbă o societate (sau dacă se schimbă) este World Values Survey, un studiu internațional, rulat la intervale mari de timp în majoritatea țărilor lumii, cu aproape același chestionar în fiecare ediție.

Anii de efectuare în România pentru cele mai recente trei ediții au fost 2005, 2012 și 2017. Iar o privire de ansamblu asupra rezultatelor ne poate releva câteva detalii surprinzătoare cu privire la direcția înspre care se îndreaptă România, din punctul de vedere al mentalității oamenilor.

Și mai degrabă decât să prezint date doar despre țara noastră ca atare, m-am gândit să cuprind și informații privind schimbările de atitudine la nivel de regiuni istorice, tratând zona București-Ilfov ca fiind separată de Muntenia.

Iată câteva concluzii.

  1. La nivel de regiune istorică, nivelul interesului față de politică s-a schimbat în mod radical

În 2005 și 2012, locuitorii zonei București-Ilfov erau mai interesați de politică decât locuitorii Munteniei, Moldovei sau Transilvaniei. În 2017, ei se aflau pe ultimul loc din acest punct de vedere.

Și totuși prezența la vot în București, aproape indiferent de tipul de scrutin, a fost relativ constantă în tot acest timp: în capitală votează 10-11% din totalul celor care se prezintă la vot la nivel național.

Ca ipoteză, interesul bucureștenilor pentru politică în afara campaniilor electorale este în mod real mai mic decât în alte părți, crescând la cote similare cu cele din restul țării pe măsură ce se apropie ziua votului.

  1. Un locuitor al României din zece este membru de partid fără activitate propriu-zisă

Ponderea românilor care sunt membri activi ai unui partid politic este stabilă de-a lungul timpului, la nivel național, dar și pe regiuni istorice: 2-3%. Crește însă cu trecerea timpului numărul celor care spun că sunt membri inactivi.

Iar această creștere este evidentă în special în Moldova sau în Transilvania. De exemplu, 15% din locuitorii Transilvaniei spun că sunt membri ai unui partid politic, dar activi sunt doar 2,4% din transilvăneni, restul de 12,6% (adică un ardelean din opt) recunoscând că nu întreprind niciun fel de acțiuni.

Practic, partidele românești acumulează constant membri noi dar nu sunt capabile să-i mobilizeze.

E ca și când, din motive obiective, toată clasa politică pusă laolaltă nu poate să țină „în politică” mai mult de un român din treizeci și trei, numărul membrilor activi fiind limitat de lege sau natură la 3% din totalul populației aflate în țară.

  1. Susținerea față de egalitatea de gen în politică este în ascensiune

Să luăm afirmația „bărbații sunt mai buni lideri politici decât femeile”. Acordul cu această propoziție este în scădere – atât la nivel național cât și pe regiuni.

În 2005, erau de acord majoritatea populației întregii țări (55%) și majoritatea populației din fiecare regiune istorică cu excepția zonei București-Ilfov.

În 2012, acordul nu mai era majoritar nicăieri (valoare națională 45%).

În 2017 a mai scăzut cu 7% la nivel național, cu 18% în București-Ilfov, cu 10% în Muntenia, cu 6% în Moldova, în Transilvania rămânând stabil la cota din 2012 (44%).

  1. Auto-identificarea politică ca „om de dreapta” este în scădere, dar mulți bucureșteni nu par să realizeze că sunt de dreapta

Imaginează-ți o linie orizontală pe care te poți plasa ideologic, de la stânga extremă până la dreapta extremă. Între cele două extreme sunt nouă puncte – deci, cu extreme cu tot, 11 în total. Unde te vezi pe această linie orizontală?

Aceasta a fost una din întrebările World Values Survey.

În 2005 ponderea românilor care se considerau de dreapta era de 38% – de două ori mai mulți decât cei de stânga. În toate regiunile istorice oamenii de dreapta erau mai numeroși decât cei de stânga.

Între timp, cu fiecare sondaj World Values Survey, ponderile s-au mai echilibrat. În Muntenia și Moldova numărul celor care se consideră de stânga a devenit egal cu cel al celor care se consideră de dreapta.

În Transilvania situația nu s-a schimbat de fel, dreapta fiind superioară numeric, precum în 2005.

Cea mai mare rotire a avut loc în București: în 2005 raportul era 15% „stânga” și 42% „dreapta”. Peste un deceniu și ceva cei de stânga deveniseră 25% iar cei de dreapta 14%.

Să spui că ești „de stânga” sau „de dreapta” este ușor, însă ce înțelege majoritatea oamenilor prin acești termeni este un aspect mai nebulos.

Astfel, în 2017, doar 28% din bucureșteni considerau că egalizarea veniturilor populației este o caracteristică esențială a democrației.

Din totalul respondenților bucureșteni, ponderea celor care consideră că avortul nu este niciodată justificabil a crescut de la 38% (în 2005) la 56% (în 2017).

Atât în plan economic cât și al valorilor culturale, orașul nu pare a fi unul de stânga – cel puțin conform World Values Survey.

  1. Ponderea celor care spun că religia este foarte importantă pentru ei este în scădere aproape peste tot în țara noastră

Fenomenul nu este unul specific României ci este unul global, luând viteză după 2007 – după cum poți vedea aici.

În București/Ilfov aproape jumătate din respondenți afirmau în 2005 și 2012 că religia este foarte importantă pentru ei. În 2017, acest procent s-a prăbușit la 37%.

În Muntenia scăderea a fost lină și evidentă, în Moldova la fel. În Transilvania lucrurile sunt un pic mai interesante. În 2005, 59% dintre ardeleni afirmau că religia este foarte importantă pentru ei. În 2012 se înregistrează o scădere la 47%, dar în 2017, în contra trendului național, are loc o remontare: 54%.

Ce s-a întâmplat?

Între 2012 și 2017, spre deosebire de celelalte regiuni, religiozitatea asumată de către ortodocși a rămas constantă. În plus, cea a celor care se auto-identifică ca aparținând unui cult religios protestant sau neo-protestant a crescut foarte mult.

  1. România nu a devenit mai conservatoare, doar conservatorii au devenit mai reactivi

Una din ipotezele pe care le am privind discursul public din România ultimilor ani este că țara noastră nu devine mai conservatoare pe zi ce trece, ci consensuri pe baze conservatoare sunt sfărâmate de evoluții tehnologice, economice și demografice, creând o contrareacție naturală din partea susținătorilor valorilor tradiționale de fel și chip, de la patriotism/naționalism spre credință.

Discursul lor este activ, dinamic și virulent tocmai întrucât bazele întregii paradigme sunt puse în pericol.

Pare contraintuitiv? Amintește-ți cum era să stabilești împreună cu prietenii la ce film să mergeți la cinema. (Da, e greu, parcă a fost acum o mie de ani). Dacă toți erați de acord, nu avea loc nicio dezbatere. Dacă însă descopereai cu stupefacție că toți vor să meargă la un film cu supereroi deși tu urăști genul ăsta de filme, porneai o dezbatere. Iar dacă te ignorau, ridicai tonul.

În același sens, exponenții valorilor tradiționale sunt, pentru prima dată după Revoluție, foarte prezenți în arena publică.

Trebuie să compenseze, prin mesajele lor febrile, faptul că în Uniunea Europeană și Statele Unite fluxul discursului public nu le este propice, că în fiecare zi mai pleacă de pe această lume un om îndoctrinat de Sergiu Nicolaescu, că religia scade în credibilitate etc.

  1. Românii apreciază din ce în ce mai mult independența

Aceste paragrafe sunt o introducere pentru unul dintre cele mai importante aspecte ale World Values Survey, și anume indexul autonomiei. El măsoară orientarea respondenților pe o axă simplă formată din două seturi de opțiuni.

Primul set, pe care îl voi denumi pur și simplu „obediență”, constă în evitarea riscurilor și în susținerea pentru normele deja existente în societate, în special cele religioase, dar nu numai.

Mentalitatea obedienței este „capul ce se pleacă / sabia nu-l taie”, „ai grijă să nu atragi atenția”, „fii precum ceilalți și totul va fi bine”, „niciodată primul / niciodată ultimul / niciodată voluntar” etc. (Atenție – o societate poate fi dominată de acest set de atitudini, precum sunt Japonia și Coreea de Sud, și să aibă performanțe economice sau sociale incredibile).

În spatele celui de-al doilea set, pe care îl voi prescurta sub numele „independență”, se regăsesc chestionarea autorității și a obiceiurilor sau valorilor societății, precum și o viziune proactivă asupra vieții conform căreia nu norocul sau Dumnezeu te duc la succes, ci perseverența. (Iarăși sunt nevoit să nuanțez: locuitorii unei țări aflate de zeci de ani într-un sângeros război civil pot fi în majoritate, conform World Values Survey, „independenți” fără ca asta să însemne că traiul lor e satisfăcător sau adecvat în vreun fel).

În România anului 2005, un sfert din populație înclina spre independență, 44% spre obediență iar restul aveau o atitudine moderată. Doisprezece ani mai târziu, „independenții” deveniseră 36%.

Susținătorii obedienței? 32%. Independența crește cu 1% pe an, obediența scade cu 1% pe an.

Întrucât acest articol face vorbire despre regiuni istorice, este fascinant să vezi unde au avut loc cele mai mari puseuri:

În Transilvania lucrurile au rămas la fel de-a lungul timpului: fanii „obedienței” sunt 42-43% iar cei ai „independenței” 26%.

Zona București-Ilfov – în mod oarecum surprinzător – a devenit mai tradiționalistă: ponderea „independenților” a scăzut de la 36% la 26% iar cea a susținătorilor „obedienței” a crescut de la 33% la 38%. Practic, s-a ajuns la aceleași cifre ca în Transilvania.

Principala explicație la care mă gândesc este următoarea: schimbările care au avut loc în compoziția demografică a Bucureștiului sunt colosale, și deci o mare parte din cei veniți în oraș între 2005 și 2017 au adus cu ei și valori ușor mai tradiționale decât cei ce locuiau în capitală la începutul acestui interval de timp.

Gândindu-mă la prietenii pe care îi puteam vedea acum câțiva ani în capitală, mulți dintre cei „independenți” au plecat pe alte meridiane, găsind fiecare în domeniul lor o arie de acțiune ceva mai tentantă. Cu alte cuvinte, în București atât fluxul venirilor cât și al plecărilor a influențat fluxul valorilor în sensul arătat la începutul paragrafului.

În Muntenia, însă, raportul de forțe s-a schimbat semnificativ în defavoarea „obedienței”, iar în Moldova schimbarea a fost și mai puternică: „obediența” era chintesențială pentru 52% din moldoveni în 2005, însă pentru doar 23% în 2017. „Independența” și-a dublat cota:

Nu pot subestima cât de importante sunt aceste ultime două schimbări de atitudine.

Vedem una dintre cele mai importante evoluții sociale din istoria României.

Semnificativ este și că totul survine în regiuni istorice în relativă suferință. Atât pentru Muntenia cât și pentru Moldova, statisticile de fel și chip prezintă o imagine întunecată.

Ce se întâmplă însă în mintea oamenilor se vede mai puțin, mai rar, nu imediat. Implicațiile politice și electorale sunt evidente, multe dintre ele făcându-se deja simțite.

Privind strategic, este foarte bine că reușitele incontestabile ale Bucureștiului și poveștile de succes ale orașelor Transilvaniei sunt echilibrate de schimbări profunde în resorturile psihologice ale unor zone ignorate mult timp de toată lumea.

Mecanismele din spatele acestei schimbări sunt numeroase și greu de detaliat pe scurt.

Ce este indubitabil: România profundă se schimbă și chiar cu repeziciune.

Nu am vrut să prezint zeci de paragrafe despre fiecare nuanță a World Values Survey, ci doar să prezint câteva aspecte interesante.

În ciuda acumulărilor materiale incontestabile, Transilvania pare să fi rămas statică în planul valorilor între 2012 și 2017.

Informațiile privind zona București-Ilfov sunt contradictorii, probabil mulți locuitori deținând poziții simultan contrare cu privire la subiecte de natură, să zicem, filosofică.

În Moldova și Muntenia, în orice dimensiune a câmpului social ai privi, perioada 2005-2017 a fost una a modificărilor majore.

mai mult, aici

articol apărut în pressone.ro, 25 martie 2021

Leave a Reply

Your email address will not be published.