Viaţa la ţară sau „deșertul civic”. În obiectiv: Regiunea Moldova

de Alexandru COHAL

Acțiune a Fundației private germane Stiftung Mercator, Civic-Europe este una dintre iniţiativele menite să susţină civismul în ţările „în curs de dezvoltare” ale Europei, în Sudul, Centrul şi Sud-Estul Europei. Împreună cu parteneri din mediul universitar și nu numai, Civic-Europe susține și creează proiecte cu implicare cetățenească. În particular, în această perioadă, Civic-Europe (https://civic-europe.eu/civic-europe) a deschis un canal de finanțare pentru alocarea de fonduri destinate proiectelor cetăţeneşti din România, Bulgaria, Grecia etc. cu scopul de a uda „deşerturile civice” cu idei care să se materializeze în participare, coeziune socială, dialog şi solidaritate. Ele sunt astăzi cuvinte şi concepte erodate de extenuanta lipsă a rezultatelor în România în general și, în Regiunea Moldova în particular, dar de aceea cu atât mai importante de (re)descoperit şi de (re)activat. În acest scop, Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei a propus în mai 2020, la competiția de proiecte a Civic-Europe, o acţiune civică prin care se intenţionează conectarea civică a unor comunităţi rurale din cele opt judeţe modoveneşti, din unele dintre zonele ce duc cea mai mare lipsă de participarea oamenilor la treburile cetății. Ideea de înfrăţire a unora dintre cele mai diferite realităţi rurale din Moldova pe care MDM o propune pentru următoarele 11 luni în Regiune („SOLIDARY MOLDOVA – civic groups in rural areas”) este doar una dintre cele 77 de idei pe care ONG-urile din România le propun pentru acest call for action (https://civic-europe.eu/ideas/solidary-moldova-civic-groups-in-rural-areas). Cele mai bune 10-15 idei din toată Europa vor începe a fi finanţate de Civic-Europe începând cu această toamnă; sperăm să fie printre ele cât mai multe proiecte propuse de grupurile civice din România.

Conceptul de „deșerturi civice” [en. civic deserts] este o adaptare a unui concept analog din economie, cel al „deșerturilor alimentare” [en. food deserts], acesta din urmă fiind în relație cu lipsa securității alimentare din zone sărace ale unei ţări sau chiar dintr-un continent întreg (Crush, J., Battersby, J. (2016), Rapid Urbanisation, Urban Food Deserts and Food Security in Africa). În ambient anglo-saxon termenul „civic deserts” a revenit în atenţia publicului în 2017 odată cu publicarea unui raport din care reieșea că în mediul rural majoritatea tinerilor americani nu au acces la viața politică (https://theconversation.com/study-60-percent-of-rural-millennials-lack-access-to-a-political-life-74513). Era vorba, ca în multe cazuri, de o subliniere a unei constatări aproape banale, cunoscută în multe ţări sărace şi nu numai. Cât despre România, aici conceptul de „deşert civic” nu era o ştire căci reprezenta de multă vreme regula casei: izolarea, sărăcia, depresia socială – carateristici ale unei regiuni profund/preponderent rurale – vor provoca în timp degradarea țesutului social, atât la nivelul aspectelor hard [hrană, transporturi etc.] cât și la nivelul aspectelor soft ale vieții oamenilor (educație, relații sociale, implicare civică). Însă nu  totul e rău în zonele rurale. Ca şi la oraş, viaţa la ţară prezintă şi dezavantaje şi  oportunități.

Inconvenientele vieţii la ţară pot deveni oportunităţi. Spre exemplu, orizontul antreprenorial mai puţin aglomerat lasă deschise nişe ce pot fi valorificate. Tocmai pentru că structurile teritoriale predominant rurale se caracterizează printr-o senzitivitate crescută, aici calitatea relaţiilor umane se poate consolida şi creşte rapid. Nu în ultimul rând, în comunităţi mai mici, precum cele rurale, oamenii (valoroşi) se cunosc între ei şi pot lucra mai lesne împreună, asta pe de o parte, iar pe de altă parte distanţa dintre alegător şi cel ales este mai mică, deci posibilitatea de a schimba lucrurile în sensul dorit de cetăţeni este – teoretic – mai mare. Avem aici germenii unui viitor sustenabil şi ai unei calităţi superioare a vieţii (sănătate, climă, alimentaţie).

În acest context, prezenţa fundaţiilor occidentale care sprijină, prin expertiză şi prin finanţare, construcţia categoriei cetăţeanului în ţări mai puţin dezvoltate, ca a noastră, este extrem de necesară dar… nu şi suficientă. Fără cetăţeni motivaţi, activi şi mai ales conectaţi pe plan civic şi care să colaboreze cu Instituţiile şi cu actorii din zona de afaceri, aceste lucruri nu se vor realiza nici curând şi nici temeinic. Mai ales că cea mai acută critică a Centrului în a nu da mai multă putere entităţilor locale este, în România şi nu numai, aceea a carenţei de actori sociali serioşi şi stabili în teritoriile medii şi mici, cu precădere în cele rurale.

“ (…) the central state administration is very hesitant (or even reluctant) to decentralise the country, the main argument being that the new local governments are not ready to take on new responsibilities, and that real devolution of power is bound to bring political chaos and economic turmoil. (…) such an approach was typical of several countries of the region including Bulgaria, Romania and most of the member-states of the CIS.” (Kersting, N., Vetter, A. (2003), Reforming Local Government in Europe, Springer, p. 286)

Iată o proiecţie sugestivă a stării de fapt la capitolul lipsei de proactivitate a cetățenilor din România anului 2014:

Cauzele sunt cunoscute: golirea de populaţie prin migraţia internă şi cea către Occident, ignorarea caracteristicilor locului de către politicile centraliste naţionale, lipsa sau degradarea infrastructurilor rutiere şi feroviare, slaba coeziune socială. Este necesar să ne acordăm nouă înşine încrederea de a putea coagula ce mai avem din capitalul uman din Regiune, pentru a o scoate din subdezvoltarea în care stagnează de mai bine de treizeci de ani, ca să vorbim doar de perioada recentă.

„In rural areas there are capacities and knowledge that could easily be developed and expanded (…) as an end product and social achievement (defined as trust, identity, civic engagement). Indeed, it is impossible to start or to advance along the path to rural development without strengthening the social capital of a community (…).” (Cejudo, E., Navarro, F. (2020), Neoendogenous Development in European Rural Areas. Results and Lessons, Springer, p. 246)

Este de bun simţ ca în locul deşertului civic să sădim noi, societatea civilă, competenţele civic la nivel local şi regional şi apoi să le facem cunoscute acolo unde ele nu vor ajunge decât foarte greu – aproape imposibil: în părţile izolate şi periferice ale Moldovei.

Prin competențe civice înțelegem „(…) cunoștințele, atitudinile, valorile și abilitățile necesare unei participări la viața civică și politică, adică necesare pentru a putea juca rolul unui cetățean și care permit unei persoane să devină cetățean activ.” (Print, M., Lange, D. (2013), Civic Education and Competences for Engaging Citizens in Democracies, Sense, p. 38.)

La rândul ei, puterea de la Bucureşti trebuie să înceapă a pune în aplicare ceea ce democrațiile consolidate europene au experimentat cu succes în procesele de descentralizare, şi anume „delegarea puterii politice la nivel regional și local, prin implicarea rețelelor și participarea cetăţenilor locali / regionali la nivel regional și local, implicând inclusiv Instituţii, entităţi private și actori civici” (de Souza, P. (2018), The Rural and Peripheral in Regional Development. An Alternative Perspective, Routledge, p. 246).

Leave a Reply

Your email address will not be published.