apix.ro / În campanie, Alexe spunea că „într-o lună” e gata proiectul Uricani – Cicoarei: de atunci au trecut 24 de luni, iar documentația încă nu este aprobată

Proiectul pentru construirea unui nou drum, paralel cu cel european, pe ruta Uricani – Cicoarei este blocat, iar autoritățile par să fi acceptat situația, deși este vorba despre doar 5 km de traseu. În campania electorală, candidatul la șefia Consiliul Județean Costel Alexe, acum președinte, spunea că proiectul va fi gata „într-o lună”. De atunci, au trecut 24 de luni.

Punctul din care începe „centura ușoară”.
Acum este fundac (apix.ro)

Cu toate că CJ nu are atribuții directe în realizarea drumului Uricani – Cicoarei, Alexe a prezentat această investiție, în campania electorală, drept unul dintre proiectele prioritare ale mandatului său de președinte. „Grad redus de complexitate”, așa explicau autoritățile faptul că proiectul și construirea drumului vor avea loc într-un timp scurt. În prezent, proiectul nici măcar aviz de mediu nu are.

Scurt istoric. Proiectul drumului Uricani – Cicoarei a fost resuscitat în 2020, în campanie electorală. În septembrie 2020 a fost lansată licitația de proiectare, iar în martie 2021 a fost adjudecată procedura de firma clujeană NV Construct. Inițial, s-a vorbit despre un termen de „o lună” (Costel Alexe) pentru finalizarea proiectării, apoi „trei luni” (Direcția de Drumuri și Poduri), deși în caietul de sarcini a fost introdus un termen de execuție de „12 luni”. De la semnarea contractului au trecut 17 luni, iar proiectul încă nu este recepționat: nu are aviz de mediu. Culmea, în principal este vorba despre o actualizare a unui proiect existent și nu despre realizarea unui proiect de la „zero”. Uricani – Cicoarei face parte din proiectul de centură gândit în urmă cu aproape 15 ani, centură care a fost realizată parțial (14 km).

Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic vor fi revizuite până la finalul anului (2020, n.r.), iar, începând din luna februarie-martie anul viitor (2021, n.r.) să înceapă lucrările la acest obiectiv”, declara Alexe, în campanie electorală (vezi video, min. 4).

„Referitor la termenele avansate în caietul de sarcini, cele 12 luni pentru revizuirea studiului de fezabilitate, proiectare și elaborarea documentației tehnice reprezintă o estimare agreată în relația cu autoritățile centrale, însă, dat fiind gradul redus de complexitate al documentației revizuite, credem că termenul realist ar fi de maximum trei luni”, protesta Direcția Regională de Drumuri și Poduri, în septembrie 2020 (!), la un articol APIX.ro în care era subliniat faptul că termenul din caietul de sarcini pentru actualizarea studiului la Uricani – Cicoarei nu a fost „o lună” așa cum promitea Costel Alexe.

Cea mai recentă veste despre proiectul drumului Uricani – Cicoarei vine de la actuala conducere a DRDP: într-o declarație acordată „Ziarului de Iași”, Ovidiu Laicu a precizat că, după obținerea avizului de mediu, proiectantul va merge în Comisia Tehnică a Regionalei, apoi, după aprobare, va ajunge la… citește mai mult, AICI 

articol de Alex Andrei, apărut în apix.ro, 10 august 2022

Devino membru MDM