Cinşpe regiuni de inspiraţie sovietică… (II)

… comasarea unor comune şi alte erori anunţate ale unei foarte posibile reforme administrativ-teritoriale

Reamintesc faptul că această nouă serie despre necesitatea unei reforme administrative în România a avut ca mobil principal discuţiile despre tema reorganizării teritoriale a ţării noastre, discuţii ce au avut loc la o conferinţă iniţiată de Camerele de Comerţ şi Industrie ale României, unde au participat şi organizaţiile patronale şi profesionale. Principala concluzie a fost că reforma administrativă ar trebui să se realizeze prin reducerea numărului de judeţe la 15 şi prin redefinirea comunei ca o unitate administrativ teritorială (UAT) cu minim 5000 de locuitori.

George Ţurcănaşu este lector doctor
la Departamentul Geografie
din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

De ce ar fi mai eficientă plasa decât comuna în administraţia locală? (continuare)

Nu e prima dată când se vorbeşte despre comasarea comunelor. A făcut-o şi Premierul Cioloş, acum un deceniu, a făcut-o şi Premierul Cîţu, mai an. Ultimul a venit şi cu o propunere: [a]ș vrea să creăm motivaţia să se realizeze natural reorganizarea administrativ-teritorailă, nu printr-o lege. Să creăm proiecte în jurul cărora aceste UAT-uri să se unească. Dacă venim într-o zonă şi finanţăm şcoală, spital, să se unească natural.

Dacă nu dorim schimbări reale din perspectiva administrativ-teritorială locală, exact aşa trebuie să şi procedăm! Franţa, deţinătoarea a peste 1/3 din comunele UE (unităţile LAU2), a aplicat această politică. În 59 de ani, începând din 1962, şi-a redus numărul de comune de la 37 962, la 34 836 – în 2021. Cu alte cuvinte, Franţa are acum cu 3126 de comune mai puţin. O scădere de aproximativ 8,2%. Să învăţăm dară din greşelile Franţei! Nu asta e calea cea inteligentă către simplificarea administraţiei locale româneşti!

Nici dacă am iniţia o lege care să vizeze comasarea comunelor pentru ca cele mai mici configuraţii comunale să ajungă la peste 5000 de locuitori nu e o întreprindere prea grozavă. În textul anterior am vorbit despre riscul de a crea, în zonele cu o densitate redusă şi cu o populaţie îmbătrânită, comune cu o configuraţie monstruoasă – cu suprafeţe ce pot depăşi cu mult 1000 kmp. Aceste configuraţii, ce vor impune şi distanţe mari (posibil şi de peste 30 km) între locul de guvernanţă locală (centrul de comună) şi cei guvernaţi din periferie, nu vor putea asigura coeziunea teritorială locală, atât de necesară creării unei identităţi la această scară. Mai mult, nu vor mai putea fi nici un suport eficient pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale.

Fără doar şi poate, sustenabilitatea înseamnă mult mai mult decât resursa financiară – care reprezintă, din nefericire, singurul mobil extrem de egoist al Bucureştiului când propune astfel de configuraţii – mă refer atât la comasarea comunelor, cât şi la acţiunea de creare a unor (sub)regiuni prin comasarea a două-trei judeţe, acţiune ce va impune nişte geometrii apropiate fostelor regiuni din perioada de inspiraţie sovietică.

Să eficientizăm statul român, o entitate în care doar centrul contează, s-ar traduce cu să-i fie mai bine Bucureştiului şi nu teritoriilor.

Revenind la nivelul local, din păcate, există comunităţi aproape compromise (peste 140 de comune au în 2019 mai puţin de 1000 de locuitori, 22, chiar sub 500), existând riscul ca în câteva decenii să nu mai putem vorbi în termeni de dezvoltare durabilă despre acestea. Comunitatea nu are sens în absenţa totală a locuitorilor, iar despre dezvoltarea durabilă nu se va mai vorbi decât din perspectiva vecinătăţilor încă populate. Locuitorii comunelor ce vor fi ataşate unor construcţii LAU2 ce par mai viabile se vor regăsi nu numai la marginea geometrică, ci şi la cea a intereselor unor eventuale comune mari.

O comună are un singur centru, ce concentrează toate atributele puterii administrative locale, pe când plasa (nivelul LAU1 în taxonomia statistic-administrativă a UE) ar fi un nivel mai democratic, din perspectiva teritorială, pentru că nivelul comunal ar trebui să supravieţuiască, cel puţin o vreme – vom vorbi puţin mai târziu sub ce formă. Acest fapt, le-ar mai da şi un răgaz unora dintre aceste comunităţi mici de a se reinventa. Iată, Brebu Nou, cea mai mică comună a României anului 2011, prin Festivalul de la Gărâna, ar avea şanse nu numai de supravieţuire, ci şi de dezvoltare. Au apărut de câţiva ani locuinţe secundare ale celor ce s-au lasat impresionaţi de peisajul zonei. Noua stare de fapt a atras şi câteva servicii. În timp, această comunitate ar putea deveni şi focarul unui vertabil silverbelt, care va atrage alte servicii şi rezidenţi tineri permanenţi. Şi probabil mai existăşanse şi pentru multe alte comunităţi izolate şi îmbătrânite.

Micile sate ale micilor comune anexate, lipsite de orice putere de decizie şi, mai mult ca sigur, fără o susţinere financiară care să le asigure necesităţile de subzistenţă, vor dispărea.

În cazul iniţierii unui nivel administrativ al plăşilor, comunele nu ar trebui să fie delestate complet de administraţie. Mai mult, ar trebui să joace şi un rol de reprezentativitate la nivelul plăşilor. Unul, doi funcţionari, poate mai mulţi (în funcţie şi de populaţia comunală), care să fie şi membri ai consiliului de plasă, situat într-un loc central (oraş sau o comună mai evoluată- precum, Hârlău, Negreşti-Oaş sau Răducăneni), vor deveni interfaţa între noua administraţie localăşi locuitorii comunelor. Putem lua ca exemplu reforma administrativă locală din Polonia – powiaturile. Pentru mai multe detalii, puteti citi textele din ZDI: „Despre necesitatea unui nivel LAU1 în sistemul administrativ al României” (partea I şi partea a II-a).

Chiar şi din perspectiva eficienţei, glisarea nivelului de decizie locală către un nivel superior comunei ar aduce economii mai importante la buget. Vă propun un exerciţiu aritmetic. Numărul de consilieri locali e în prezent de aproximativ 41-42 de mii, dintre care aproape 36 de mii sunt în mediul rural, iar 5,7 mii, în cel urban. Această asimetrie e dată de faptul că mai micile comunităţi sunt discriminate pozitiv, din această perspectivă. Numărul minim de consilieri, chiar şi pentru o comună de aproximativ 100 de locuitori e de 9. Dacă am elimina din sistemul administrativ 1/3 dintre comune (aproximativ 950, din cele 2852 de comune actuale), numărul total de consilieri locali (inclusiv urbanul) s-ar reduce cu 22%. La o reducere la jumătate a numărului de comune, am avea o scădere cu 34%, iar prin eliminarea a 2/3 din comunele actuale, 47%.

Dacă am opta pentru glisarea administraţiei locale la nivelul LAU1, vom obţine entităţi administrative cu o medie de aproximativ 36 de mii de locuitori (dacă vom opta pentru 500 de plăşi) şi de 45 de mii, pentru 400. Egalizând cu situaţia actuală a unităţilor administrative similare din perspectiva demografică, numărul de consilieri ar ajunge undeva la 8000-9500 – o diminuare cu aproximativ 80% faţă de situaţia actuală. (Pe data viitoare)

de George Țurcănașu, articol apărut în Ziarul de Iași, 23 iunie 2022

Leave a Reply

Your email address will not be published.