contributors.ro / Interviu cu Armand Goșu: “Ucraina, alături de Marea Britanie și Polonia, va fi cel mai important aliat al SUA în Europa. România va fi tot mai izolată și destinată unor jocuri minore”

  • Asistăm în ultimele săptămâni la un război de manevre. Rușii aleargă să prindă în clești, să încercuiască forțele ucrainene, însă acestea reușesc mai mereu să scape.
  • Procesul început la summit-ul NATO de la Varșovia, în vara 2016, se desăvârșește acum, la Madrid, în iunie 2022. 
  • Cancelarul Scholz e o surpriză plăcută. E supus unor mari presiuni. Reunificarea Germaniei, în condițiile lui Helmut Kohl, s-a datorat în mare măsură Rusiei, lui Gorbaciov personal. Clasa politică germană este mai permeabilă la influența rusească decât elita americană sau poloneză
  • Agenda Ankarei este dominată de problema kurdă. Așa pot fi înțelese atitudinile Turciei.
  • Ca să învingă, ucrainenii ar avea nevoie de tancuri, avioane, artilerie, sisteme de rachete. Deocamdată, occidentalii promit mult dar livrează destul de puțin.
  • România s-a instalat în mediocritate. Nu e clar de ce este în afara jocului politico-diplomatic. Poate că s-a scos singură din joc prin deciziile proaste și incapacitatea de a înțelege ce se întâmplă în Ucraina.

Armand Goșu

CONTRIBUTORS: Cum ati caracteriza noua faza a razboiului, cel din Donbass? Rușii avansează lent, dar stabil, pierderile umane sunt mari de ambele parti. Există și un razboi de poziții, artilerie si transee. Totul pare a conduce la ideea unui razboi lung.

ARMAND GOSU: După 24 februarie, Rusia a atacat pe un front de circa 1800 km. Obiectivul era ocuparea Ucrainei. Planul se baza pe succesul Blitzkrieg-ului, pe decapitarea politică a Ucrainei, pe o slabă rezistență a armatei ucrainene și pe o primire dacă nu entuziastă măcar binevoitoare din partea populației. După trei luni de la începerea războiului, Rusia a redus lungimea frontului la câteva zeci de km și-și concentrează cele mai bune unități în zona regiunea Lugansk, pe care n-a reușit s-o ocupe în ciuda atacurile masive din ultimele săptămâni. La începutul lunii aprilie, rușii s-au retras de la Kyiv, Sumî, Cernigov, și și-au concentrat trupele în Donbass. La 22 aprilie a fost anunțat oficial obiectivul, ocuparea regiunilor Lugansk, Donețk și a sudului Ucrainei. Din cauza rezistenței eroice a Mariupolului, care a blocat până de curând 10-12.000 de militari ruși, Moscova n-a putut porni atacul din sud, dinspre Guleai Pole, iar ofensiva din nord, dinspre Izium, a avansat foarte greu. Dacă rușii ar fi reușit să strângă cleștele, ar fi putut să încercuiască 44.000 de militari ucraineni. Asta era cifra avansată de președintele Zelenski la începutul lunii aprilie. Rușii folosesc cuvântul katiol, care se traduce prin căldare. Desemnează manevra de prindere într-o căldare a trupelor inamice, de încercuire, de strângere într-un clește. Asta se învață în academiile militare din Rusia de 70 de ani. Asta e manevra clasică a armatei sovietice din cel de-al Doilea Război Mondial. Aceste manevre au reușit la Ilovaisk în august 2014 și Debalțevo în februarie 2015, obligând Ucraina să accepte acordurile de la Minsk. De data asta, însă, toate manevrele de încercuire, cleștii în care rușii sperau să-i  prindă pe ucraineni au eșuat, în ciuda concentrării incredibile de forță umană și tehnică militară. În ultimele săptămâni, rușii încearcă un clește mai mic, atacă dinspre nord, dinspre Liman, și dinspre est, dinspre Popasna, ca să taie retragerea de la Severodonețk spre Bahmut celor câteva mii de militari ucraineni. Cifra avansată de ruși este că acolo ar fi nu mai puțin de 10.000 de militari ucraineni. Deocamdată n-au reușit să-i prindă în clește pe ucraineni în ciuda uriașei concentrări de forțe. Ucrainenii au pregătit în ultimii 8 ani terenul pentru aceste lupte, au un sistem de fortificații care le permite să reziste atacurilor masive, iar acum au aruncat în aer podurile pentru a opri avansul rușilor. Însă populația locală este într-o situație dramatică. În orașul Severodonețk, unde peste 60% din locuințe ar fi distruse, ar mai fi 12-15.000 de oameni, însă cei mai mulți nu vor să fie evacuați.

Asistăm la un război nu de poziții sau tranșee, cât de manevre. Mai mari, mai mici, dar în această fază a războiului vedem cum rușii aleargă să prindă în clești, să încercuiască forțele ucrainene și cum acestea reușesc mereu să scape. Chiar dacă n-au o victorie tactică incontestabilă, în bătălia pentru Donbass, rușii au înregistrat câteva succese. Ei au reușit să ocupe 95% din teritoriul regiunii Lugansk și jumătate din cel al regiunii Donețk. Pierderile și de o parte și de alta sunt uriașe. Numai că Rusia are de unde să aducă noi trupe în Donbass, pe când armata ucraineană nu mai are rezerve. În nord, în zona Kyiv-ului, trupele ucrainene supraveghează manevrele armatei bieloruse, care sunt mai amenințătoare decât oricând. În sud, ucrainenii veghează ca trupele rusești din Crimeea să nu atace Nikolaiev și apoi Odessa. Ucrainenii au probleme cu tehnica militară distrusă care nu poate fi reparată. Toate uzinele de armament au fost distruse de bombardamentele rusești, iar Ucraina depinde de livrările de arme din Vest. Ca să acopere pierderile de tehnică militară, livrările de armament ar trebuie să se desfășoare neîntrerupt.

Trupele ucrainene au avantajul infrastructurii, mai ales a rețelei de căi ferate, astfel că reușesc să de deplaseze mai ușor între diferitele teatre de operațiuni, pentru a-și crea avantaj numeric sau a contracara avantajul numeric și de tehnică militară creat de ruși.

CONTRIBUTORS: Care ar fi raportul de forțe din teatrul de război?

ARMAND GOSU: În urma mobilizării generale, președintele Zelenski vorbea de 700.000 de militari ucraineni, dar care, cum vă spuneam, au de supravegheat un teritoriu întins, granița cu Belarus, granița cu Rusia și ce a mai rămas din litoralul Mării Negre, peste 2000 de km. Contingentul rusesc care luptă în Ucraina este de 3,5 ori mai mic. Dar nu uitați că resursele umane ale Ucrainei sunt limitate. Iar cele ale Rusiei, chiar dacă nu s-a declarat stare de război și mobilizare generală, sunt mai mari. În același timp, pierderile Rusiei sunt uriașe, aproape 30.000 de militari uciși. Raportul uciși-răniți în război este de 1 la 3 chiar 1 la 4, deci încă 90.000 răniți. În total 120.000 de militari. Se cunosc cazuri în care soldații ruși cu contract, după ce sunt operați, dacă rănile nu sunt foarte grave sunt trimiși înapoi în Ucraina să lupte.

Nimeni n-a pus la îndoială faptul că Rusia are resurse mai mari. Rusia este o țară de 145 de milioane, iar Ucraina de 45 de milioane, din care 13 milioane sunt refugiați. Rezerva operativa a armatei ruse este de aproape 2 milioane, în timp ce ucrainenii nu pot mobiliza nici măcar un milion.

În materie de tehnică militară, teoretic Rusia dispune de un arsenal incomparabil mai mare decât cel al Ucrainei. Însă, când intrăm în detalii, observăm că arsenalul rusesc este pe hârtie, pentru că atunci când merg să scoată din depozite tancuri sau tunuri, rușii constată că n-au piese, că lipsesc părți componente. Astfel că, ce trebuia trimis pe front, în prima linie, va fi expediat în uzine pentru reparație. De partea cealaltă, armata ucraineană este reformată, bine antrenată, și pe zi ce trece tot mai bine înarmată. În plus, are un moral excelent.

CONTRIBUTORS: Deocamdată armata ucraineană nu e atât de bine înarmată. Președintele Biden tocmai ce a spus că nu va trimite rachete cu rază mică de acțiune care pot lovi ținte până la 300 km, de teamă să nu fie bombardată Rusia.

ARMAND GOSU: Biden a revenit și a spus că va trimite acest tip de sisteme de rachete. S-a referit la sistemul de rachete MLRS, cu ultima generație HIMARS. Nu sunt expert militar, dar citisem că depinde de muniție. Adică americanii pot să le dea aceste sisteme de rachete ucrainenilor, care le vor folosi cu muniție de precizie care nu depășește 70 km. Exact ceea ce a anunțat Biden. Ca să înțelegem: de la Târgoviște cu un astfel de sistem poți să lovești puncte de comandă din București. E mult mai mult decât poți să lovești cu tunul M777 Howitzers, maxim 25 km. Deocamdată, e un război al artileriei, armelor anti-tanc și parțial al dronelor. Și mai puțin al rachetelor, tancurilor sau al aviației.

Opinia publică e destul de contrariată. Zilnic suntem bombardați cu imagini despre noi arme occidentale care ajung în Ucraina și, în același timp, oficialii de la Kyiv cer cu disperare armament performant din Vest. Nu e defel un moft al ucrainenilor. Pur și simplu pentru tipurile de arme moștenite de la URSS pe care le folosește armata ucraineană nu mai există uzine care să le poată repara și mai ales se termină muniția acestora. Alta muniție, nu are unde să fie fabricată. Deci, occidentalii ar trebui să trimită nu câteva zeci de tunuri sau câteva lansatoare de rachete, ci sute și mii de arme, împreună cu muniția aferentă. Pentru că, în caz contrar, șansele Ucrainei de a rezista invaziei rusești sunt minime.

CONTRIBUTORS: Se poate spune că rușii au pierdut prima fază a razboiului? Ofensiva rusească asupra Kievului si Harkivului a fost un insucces remarcabil sau doar o etapă?

ARMAND GOSU: Mai contează? Important e că a fost un eșec de proporții al armatei ruse. Comparabil cu victoria poloneză de la porțile Varșoviei, de pe Vistula, în august 1920, în fața Armatei Roșii, victoria care a salvat Polonia. Acum, două au fost cauzele insuccesului: eșecul blitzkrieg-ului și incapacitatea rușilor de a-și apăra liniile de aprovizionare.

CONTRIBUTORS: Vorbeați de problemele pe care le au ucrainenii cu tehnica militară. Dar și pierderile de tehnică ale rușilor sunt semnificative, în ce fel vor influența ele deznodământul?

ARMAND GOSU: Sunt mari, dar n-aș spune semnificative. Numeric sunt mari, dar procentual nu. Mii de tancuri și vehicule blindate pot fi înlocuite cu succes de Rusia. Deocamdată Moscova contează pe armele consacrate, moștenite din perioada sovietică. Noua generație de avioane, SU – 35, nu impresionează și vedem că e doborât de un avion cu o clasa inferioară, MIG 29 pilotat de ucraineni. Noile tancuri “Armata” sunt spectaculoase la paradă, în teatrul de război nu se văd. Celebrele și foarte scumpele rachete intercontinentale “Sarmat”, cunoscute la noi drept “Satan”, care transportă focoase nucleare, sunt sublime … dar lipsesc. Sunt prea costisitoare, le poți trage doar către ținte strategice. Rogozin tot vorbește de 50 de rachete… au fost 10-12 la paradă, mai multe n-am văzut. Sunt foarte prezente în propaganda de la televiziuni, când rușii amenință că o să radă de pe fața pământului America, și total absente în teatrul de război.

Spre deosebire de campania americanilor din Irak, rușii au tras puține rachete de precizie (PGM, muniție ghidată inteligent), de la începutul războiului undeva în jur de 1200. Americanii trăgeau peste 2000 în trei zile. Iar rachetele americanilor loveau țintele, erau cu mult mai eficiente. Repet, acesta pare cel puțin deocamdată un război al artileriei, armelor anti-tanc și dronelor.

CONTRIBUTORS: Care e situatia Rusiei în afară, pe ce se bazează in exterior? Care sunt atuurile Rusiei pe plan internațional? Care mai e relatia cu fostele republici sovietice? Dar cu Serbia?

ARMAND GOSU: Atuuri? Nu mai are atuuri Rusia. Nu cred că a existat în istorie o țară mai sancționată decât Rusia. Izolarea internațională este fără precedent. Deși este membră a Consiliului de Securitate, deși Putin stă cu orele pe telefon cu Macron, Scholz și Draghi, Rusia este o țară izolată. Nu e la fel de izolată cum a fost în perioada 1918 până la tratatul de la Rapallo, din aprilie 1922, dar acum a redevenit un stat paria, cum a fost și acum un secol.

Fostul spațiu sovietic rămâne dominat de Rusia. Nici Georgia și nici Moldova nu au aderat la sancțiunile Occidentului. Rusia rămâne foarte influentă acolo. Canalele de știri rusești se retransmit. Chiar dacă  emisiunile de știri sunt înlocuite la Chișinău cu producții locale, unele din ele sunt la fel de toxice, îmbrățișând temele propagandei rusești. Spre deosebire de Moldova unde simpatia pentru Rusia rămâne importantă, la Tbilisi partidul de guvernământ controlat de oligarhul Ivanișvili, cu afaceri în Rusia, face un balet complicat încercând să păcălească electoratul care e mult mai anti-rusesc decât la Chișinău. În Georgia au avut și încă au loc demonstrații de susținere a cauzei ucrainene care riscă să se transforme într-unele anti-guvernamentale. A avut loc și o tentativă de refacere la Tbilisi a redacției canalului independent de televiziune Dojd, care a fost desființat în Rusia imediat după 24 februarie. Ziariștii de la Dojd TV neaga asta, însă mare parte din redacție a încercat să se adune la Tbilisi, ceea ce a iritat guvernul de acolo care a interzis intrarea în Georgia a mai multor ziariști.  Capacitatea serviciilor secrete rusești de a destabiliza țări ca Georgia și Moldova rămâne foarte importantă. Iar elitele acestor țări semnalizează disponibilitatea găsirii unui compromis cu Rusia, stârnind nedumeriri în cancelariile occidentale.

În relația cu Vestul, Putin a contat pe arma hidrocarburilor. Însă, șantajul energetic a avut un impact limitat asupra atitudinii Occidentului față de Rusia. Poate că se gândește la faptul că vine iarna, iar Vestul va tremura de frig. Cel mai tare trebuie să-l fi dezamăgit pe Putin atitudinea Germaniei, o relație în care a investit enorm, nu doar sentimente, ci uriașe sume de bani.

Există o presiune a organizatiilor patronale si ale investitorilor asupra guvernului german pentru a continua importurile de gaz si petrol din Rusia. Iar dacă cancelarul Scholz nu vrea să implice Germania într-un „mare război”, nu ar trebui să facă tot ce îi stă în putere pentru a ajuta Ucraina să câștige cât mai curând posibil?

A devenit un loc comun să critici Germania. Doar comentatorii prea leneși nu au făcut asta. Pentru mine, cancelarul Scholz e o surpriză plăcută. Ați sesizat bine că el e supus unor presiuni teribile din partea industriei germane. Poate că nici nu ne imaginăm cât de mari sunt aceste presiuni. Reunificarea Germaniei, în condițiile lui Helmut Kohl, se datorează mult Rusiei, de fapt Uniunii Sovietice și lui Gorbaciov personal. Nu întâmplător, elita politică de la Berlin pleacă mai mult urechea la ce vrea Moscova. Clasa politică germană este mai permeabilă la influența rusească decât elita americană sau poloneză. Dar nu cred că mai mult decât cea austriacă, franceză sau italiană. Amintiți-vă că în anii 2000 a fost o veritabilă competiție între principalele capitale occidentale ca să atragă miliardari din Rusia. Nu-mi imaginez în Germania o situație similară cu cea din Austria, unde principalul serviciu de contra-spionaj a lucrat pentru Kremlin, urmărindu-l prin Viena pe fondatorul site-ului de investigații Bellingcat, Hristo Grozev, tocmai când acesta ancheta cazul Skripal. Și oferind informații rușilor despre el și familia sa. Nu cred că s-ar putea întâmpla așa ceva în Germania. Sper că nu…

Poziția față de Rusia a partidelor din coaliția din Germania nu e uniformă. La asta se adaugă și cultura pacifistă a elitei politice și opiniei publice care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. Și problemelor reale cu tehnica militară și capacitatea de luptă redusă ale armatei germane. De unde și amânările în trimiterea de armament și muniție pentru a răspunde apelurilor aproape disperate ale Ucrainei. Și poate dorința elitei germane de a-și crește profilul pe scena mondială prin autonomizarea în raport cu SUA. Și, de ce nu, dorința cancelarului Scholz de a fi solist în politica internațională.

Un veritabil solist în politica internațională este Erdogan. Cum joaca Turcia? Și de ce face servicii lui Putin?

Erdogan și Putin s-au întâlnit de nenumărate ori în ultimii ani, de când a început războiul în Siria. Au exercițiul negocierilor dure, de câte ori izbucnea câte o criză vorbeau la telefon sau se vizitau și găseau o soluție.

Baza de colaborare a celor două regimuri autoritare este foarte solidă. În multe privințe ele seamănă. De la rolul pe care-l joacă serviciile secrete, la retorica agresivă anti-occidentală, la falsificarea istoriei și utilizarea ei în scopuri de propagandă. În același timp, Erdogan este adeptul realpolitik. În materie de politică externă, după îndepărtarea lui Ahmet Davutoğlu de la ministerul de Externe, diplomația turcă are zero imaginație. Agenda Ankarei este dominată de problema kurdă. Diverse organizații ale minorității kurde luptă pentru un stat propriu sau măcar o largă autonomie în cadrul Turciei. După ocuparea Irakului, kurzii au devenit principalii aliați din regiune ai americanilor. Erdogan a început un șantaj la adresa SUA, cumpărând rachete rusești S-400. Șantajul, cum se întâmplă deseori, s-a întors împotriva Turciei care a fost scoasă din programul avionului de noua generație, F-35. Acum, Erdogan cere americanilor să repună Turcia în programele de înarmare americane ca să-și dea acordul pentru aderarea Suediei și Finlandei la NATO.

Ce are Erdogan cu Suedia? Cum explicați poziția Turciei?

Problema kurdă explică tot. Modestă intelectual, diplomația turcă e prizoniera agendei interne de securitate, unde kurzii sunt pe primul loc. Suedia e una dintre destinațiile favorite ale refugiaților kurzi. Puțin peste 1% din populația Suediei este formată din etnici kurzi. Dacă nu m-a lăsat memoria, nu mai puțin de 6 deputați în Parlamentul de la Stockholm sunt etnici kurzi. Cunoscând Turcia și pe Erdogan ar fi fost ciudat să nu asistăm la această târguială orientală. Ankara cere interzicerea unor asociații kurde din Suedia, punerea altora pe lista organizațiilor teroriste, dar are și pretenții față de americani, cum e reintroducerea Turciei în programul F-35.

Cu Turcia nu te plictisești niciodată. Erdogan va negocia până la ultima clipă, așa cum se negociază în Marele Bazar din Istanbul. Asta e cultura politică în Orient. O spun cu respect și interes științific, fără nici o aroganță. Am fost și am rămas fascinat de Turcia.

Ce ar insemna o victorie a Ucrainei in razboi, cum ar arata? Cand se poate spune ca Ucraina a invins?

Ca să învingă, ucrainenii ar avea nevoie de tancuri, avioane, artilerie, sisteme de rachete pentru o contra-ofensivă robustă, în vară. Deocamdată, occidentalii promit mult dar livrează destul de puțin. În urma unei contraofensive puternice programată pentru vară, armata ucraineană vrea să-și elibereze întregul teritoriu național, ocupat de Rusia, inclusiv Donbass și Crimeea. Cu siguranță, Ucraina nu va trece frontiera ca să mute teatrul de operațiuni pe teritoriul Rusiei. Kyiv-ul și-ar pierde avantajul moral imens pe care-l are față de Rusia.

Faptul că Rusia nu declară starea de război și mobilizarea generală se explică și prin faptul că vrea să evite ca Ucraina să fie îndreptățită moral și juridic să atace teritoriul Rusiei. Așa, e doar o operațiune specială….

Cand se poate spune ca Rusia e invinsa? Poate discutați un scenariu posibil. Deși știu că nu vă plac scenariile.

Chiar dacă Rusia nu se recunoaște învinsă, asta nu schimbă datele problemei. Putin poate să rămână cu Donbass-ul și Crimeea, și să piardă tot ce a ocupat după 24 februarie. Poate să declare victoria împotriva Ucrainei și să anunță că “operațiunea specială” și-a atins obiectivele.

Pentru viitorul Ucrainei pe termen scurt, e foarte important să fie înarmată ca să se poată apară. Dacă Vestul, în primul rând americanii vor trimite acum, nu peste două luni, ci acum arme ofensive, armament letal, mai ales tunuri, rachete, sisteme de apărare anti-aeriană și suficientă muniție, în august ucrainenii vor putea declanșa ofensiva. Dacă nu, Rusia își va consolida prezența militară în sudul și estul Ucrainei, și va fi tot mai greu s-o scoți de acolo.

Scenariul ideal, posibil, chiar dacă sună prea optimist, ar fi acela în care pe fondul unor succese militare ucrainene și a unor pierderi masive înregistrate de ruși, Putin va declara stare de război și mobilizare generală, ceea ce ar putea să ducă la ample manifestații de protest la Moscova. O parte a elitei de la Kremlin ar putea folosi aceste demonstrații ca să declanșeze o lovitură de stat care să conducă la înlăturarea lui Putin. Primul ministru Mișustin va prelua interimatul funcției prezidențiale, pentru că asta prevede Constituția, și dacă va avea susținerea celei mai mari părți a elitei va încheia războiul prin retragerea trupelor și restituirea teritoriilor ocupate. Occidentul ar aplauda noua politică a Rusiei, va suspenda sancțiunile, iar relațiile Est-Vest ar intra într-o nouă lună de miere. După care, peste 20-30 de ani, Rusia va încerca din nou să-și ia revanșa în fața Occidentului și va începe un nou război. Și tot așa, istoria s-ar putea repeta.

Ar mai fi și scenariul, în care, după înlăturarea lui Putin de la Kremlin, să înceapă o luptă dură pentru succesiune. Care va provoca un conflict între gruparea care dorește continuarea războiului cu Ucraina, și cea care vrea încheierea păcii. Conflictul intern va lua amploare si se va transforma într-un război civil. Noua Rusie ar putea abandona războiul cu Ucraina și s-ar putea dedica unui război civil care ar putea conduce fie la apariția unui nou imperiu teritoriu, continuatorul Rusiei și al URSS, fie la destrămarea Rusiei așa cum o știm noi astăzi și la apariția câtorva state noi, viabile din punct de vedere economic, politic, al infrastructurii.

Deci, scenariile pe care m-ați invitat să le desenez depind în mare măsură de felul în care Vestul înarmează în aceste zile și săptămâni Ucraina, ca aceasta să se poată apăra singură de Rusia.

Să luăm în calcul faptul că Occidentul nu va ajuta suficient Ucraina, iar Rusia va încheia indecis campania. Dar, se va declara victorioasă. Oricum, ar putea ocupa și anexa noi teritorii din Ucraina în viitor. Vă imaginați un astfel de scenariu?

Este posibil, ar putea fi chiar un scenariu probabil, după cum merg lucrurile. Deja vedem cum capitalele occidentale vor pune presiune tot mai mare pe Zelenski să facă concesii, să cedeze teritorii în schimbul unei păci temporare. Poate fi un scenariu în care Kyiv primește insuficiente arme și muniții, contraofensiva din vară va fi respinsă de Rusia. Armata rusă ocupă Lugansk și Donețk, consolidează controlul pe litoralul Mării Azov, organizează referendum la Herson, pe care-l anexează. Își întărește pozițiile militare și se pregătește să apere zonele ocupate acum. Va securiza Crimeea pe care o va transforma într-un bastion inexpugnabil, de unde va proiecta putere nu doar în Marea Neagră ci și Mediterana de Est. Anexarea regiunii Herson o să-i asigure apa necesară din Nipru, deci peninsula nu se va deșertifica. Iar ofensiva pentru ocuparea restului Ucrainei va continua după o pauză de câțiva ani.

Este posibil ca, în condițiile eșecului contraofensivei ucrainene, rușii să încerce să ocupe regiunea Odessa, deci sunt șanse ca până la Crăciun să-i avem vecini pe brațul Chilia. O ofensivă dinspre Herson spre Mikolaiv, Odesa, până la Gurile Dunării. Dacă nu vor reuși acum, aceasta va fi o restanță pentru viitorul război. Oricum, Rusia cu bateriile de S-300 instalate pe Insula Șerpilor amenință Dobrogea și regiunea Odesa, instituționalizând o hegemonie locală.

Vorbiți de Herson. E atât de important orașul, ca să-l transforme într-un obiectiv important pentru Rusia ce trebuia anexat?

Orașul Herson e capitala unei regiuni. E cel mai important oraș ocupat de Rusia. Are circa 250.000 de locuitori. Regiunea e printre cele mai puțin populate, totuși. Și e o regiune săracă.

De ce e importantă pentru Rusia? Nu sunt ruși mulți acolo.

80% din populație sunt ucraineni. Populația totală e de circa 1 milion de oameni. Regiunea Herson e importantă pentru poziția geografică. Are graniță cu Crimeea. Pe acolo se varsă Niprul în Marea Neagră, pe acolo trec canalele care aduc apă din Nipru în Crimeea. Și are o agricultură dezvoltată. Îmi amintesc că în perioada sovietică acolo se cultiva și orez.

Rușii au numit o nouă administrație, au izolat teritoriul controlat de ei, au interzis contactul cu zonele administrate de ucraineni. Intenția de anexare este evidentă, de vreme ce au introdus rubla, schimbă acum numerele la mașini, au introdus televiziunile rusești, rețelele de telefonie mobilă din Rusia. Nu par să se formalizeze de referendum. Unii comentatori spun că nu vor face referendumuri pentru că partea ucraineană ar fi condiționat la Istanbul viitoarele contacte de aceste referendumuri. Adică, dacă rușii organizează referendumuri, ucrainenii refuză continuarea negocierilor.

Deja se intampla o noua reconfigurare a relatiilor internationale. Europa nu va mai arata la fel. Oare nu e mai bine ca Romania s-a comportat low-profile in acest război? Ce am fi avut de câstigat?

Cred că lumea se va schimba, ea deja se schimbă, se întâmplă asta în fiecare zi. Fie că vrem, fie că nu vrem noi, că ne convine sau nu, lumea se schimbă, Europa se schimbă, regiunea se schimbă dramatic.

Chiar dacă o să apară unele sincope, Rusia n-are cum să câștige războiul. N-ar trebui să fie lăsată să-l câștige. Dacă-l va câștiga, oriunde în Europa vom fi în pericol, democrația și libertatea va fi în pericol, civilizația europeană va fi amenințată. E o iluzie să-ți închipui că la Paris sau Berlin ai fi în siguranță.

Și cum va arăta în opinia dvs Europa Centrală, UE, NATO după acest război?

Au început niște procese care vor conduce la reconfigurări importante. Se profilează pe arena internațională statele care au format coaliția ce a susținut activ Ucraina. În primul rând, Polonia, dar și Slovacia, Cehia, Țările Baltice. În Polonia, Europa Centrală și de Est își găsește un lider incontestabil. În următoarele două decenii vom asista la un proces de configurare a unui “bloc slav” din care o să facă parte pe lângă Polonia și Ucraina, și Belarus, după ce se va elibera de Lukașenko, de baltici, Slovacia și Cehia. Vor forma un pol de putere de circa 120 de milioane de locuitori care vor avea un cuvânt tot mai important de spus în lumea occidentală. Vechea Europă nu va mai domina politic de o manieră categorică UE, ci s-ar putea realiza un echilibru. Cred, sper mai degrabă, ca Berlinul și Parisul să aibă inteligența să coopereze cu acest nou pol de putere și să nu-și ostilizeze Polonia și Ucraina. În cazul în care ușa UE va fi prea strâmtă pentru Ucraina, ceea ce pare să sugereze declarațiile președintelui Macron, mă aștept la o criză serioasă de legitimitate a Uniunii și chiar la nașterea unei alternative, care să readucă Marea Britanie în jocul continental.

Aderarea Suediei și Finlandei la NATO schimbă echilibrul flancului estic, centrându-l pe Polonia și Marea Baltică și transformând enclava Kaliningrad într-o potențială vulnerabilitate pentru Rusia. Flancul estic este tot mai dezechilibrat, în zona de nord, tot mai bine consolidată, și cea de sud, în care România și Bulgaria rămân actori marginali. Procesul început la summit-ul NATO de la Varșovia, în vara 2016, se desăvârșește acum, la Madrid, în iunie 2022.

Războiul din Ucraina arată o schimbare importantă în NATO. În interiorul Alianței Nord-Atlantice vom vedea coaliții cu geometrie variabilă. În cazul nostru, pentru susținerea Ucrainei cooperează foarte bine SUA, Canada, Marea Britanie, Polonia, Cehia, Slovacia, Țările Baltice. Se evită astfel blocajele, veto-ul Ungariei, de pildă. Deocamdată, din cauza rezistenței unor capitale occidentale, Kievul a înțeles că nu va fi primit în NATO. Și nici nu mai cere să intre. Dar asta nu înseamnă că SUA, Marea Britanie sau Polonia nu vor coopera pentru a-i consolida securitatea vecinului nostru de la Est. În următoarele decenii, Ucraina, alături de Marea Britanie și Polonia, va fi cel mai important aliat al SUA în Europa.

Deci, e important să fii membru NATO, dar și dacă ajungi în Alianță trebuie să fii capabil să compui coaliții alături de alți parteneri. Pentru că Rusia, sau alt inamic, poate să nu declare război, poate să înceapă o “operațiune specială” împotriva ta. Iar în Consiliul Nord-Atlantic compus din șefii de stat, nu va exista consens, pentru că… să zicem Ungaria crede că “operațiunea specială” este îndreptățită. Atunci, România va cere ajutorul Franței, Italiei….cui mai e dispus să apere România. Iar diplomația de la București va încerca să creeze consens la nivelul Consiliului, pentru a activa articolul 5.

Iar consecințele în cazul înfângerii Rusiei care ar fi? S-ar crea o alianta ruso-chineza stransă? Iar această alianță ar putea fi un pericol si mai mare pentru Occident?

Poate că acest război va fi urmat de destrămarea ultimului imperiu de tip teritorial din lume. Istoria Rusiei post-Putin are toate șansele să fie una zbuciumată, în care lupta pentru succesiune s-ar putea transforma într-un război civil. Iar Rusia, în granițele ei de astăzi, să dispară, în locul ei apărând alte câteva state. Spațiul euro-asiatic e unul foarte complicat, cu o potențială dinamică spectaculoasă.

Nu există o tradiție a colaborării dintre Rusia și China. Ambele țări au probleme. În plus, nu cred că China e atât de solidă, nici politic, nici economic, și nici militar. Încrederea între cele două elite e destul de scăzută, în ciuda unor declarații la nivel înalt. Sancțiunile internaționale care s-au adoptat în cascadă, dar și capacitatea trupelor ucrainene, înarmate de occidentali, de a pune în dificultate armata rusă dau deja migrene liderilor chinezi.

Consecințele acestui război în cazul României?

România s-a instalat într-o mediocritate confortabilă. Nu mi-e foarte clar de ce e în afara jocului politico-diplomatic. Presupun că s-a scos singură din joc prin deciziile proaste luate și incapacitatea de a înțelege ce se întâmplă în jur. În ultimii ani statul român e capturat de grupări dubioase, din zone militarizate, pentru care obiectivul fundamental e să pună mâna pe miliardele care stau să vină de la Bruxelles. Oricum, elita românească nu-și ascunde nemulțumirea la perspectiva unei integrări a Ucrainei în clubul euro-atlantic.

Treptat, România va fi tot mai izolată și destinată… continuarea, AICI

interviu de Lucian Popescu, apărut pe contributors.ro, 2 iunie 2022

Leave a Reply

Your email address will not be published.