contributors.ro: Pseudodemocraţie locală, iliberalism şi feudalism politic. Raport anual dintr-un fief PSD

de Doru Valentin Căstăian

Doru Căstăian este profesor, publicist, traducator,
doctor in filosofie (Universitatea de Vest Timisoara),
realizator de scenarii pentru softuri educationale.

Cu puţin mai bine de un an mă hotăram să fac pasul în politică (într-un micuţ partid local, PACT pentru Galaţi) după mulţi ani de ezitări, după ce mestecasem îndeajuns dilemele (deja milenare) ale intelectualului ajuns în cvasiparalizia de dinaintea deciziei de a păşi în for sau a rămâne în afara lui.

Am hotărât să încerc din mai multe motive, care bănuiesc că nu sunt dintre cele mai comune între cei ce se decid să contribuie (de cele mai multe ori doar în teorie) la binele public. Am făcut-o din dorinţa de a fi parte dintr-un proiect curajos şi reformist de a transforma Galaţiul, oraşul în care m-am întors să trăiesc după ce am cunoscut meleaguri mai ofertante. Am făcut-o pentru ca educaţia civică pe care am încercat să o livrez mai multor generaţii să nu fie simplă demagogie. Am făcut-o pentru a mă cunoaşte mai bine, pentru că structurarea interioară şi consistenţa spirituală (proiectul meu de o viaţă) nu există în afara luptei adevărate. În fine, am făcut-o dintr-un sentiment al datoriei.

Cu un an în urmă, marcând o premieră istorică la Galaţi, pentru prima dată, un partid local reuşea să intre în Consiliul Local cu doi consilieri (unul fiind eu). Aşadar, poate vă întrebaţi poate cum arată viaţa (politică) într-un consiliu local dintr-un mare oraş al României în care social-democraţii au majoritate simplă (15 consilieri din 27)? Ce se alege din suveranitatea legii şi din inviolabilitatea forului? Din înfruntarea argumentelor? Cât fair play politic există şi care este calitatea democraţiei locale? Ce legătură (mai) există între comunitate şi instituţiile care, teoretic, îi aparţin? De un an mă străduiesc şi ne străduim să ne facem auziţi.

Un an, aşadar. Prilej de bilanţ pentru toţi aleşii locali şi pentru organizaţiile de partid în ansamblu. Este momentul în care consilierii îşi scriu rapoartele de activitate şi informează cetăţenii cu privire la realizările lor (aproape niciodată cu privire la nerealizări). Îmi veţi permite să fac notă discordantă.

La un an de la alegeri, eu nu pot fi decât trist (dar nu descumpănit) de felul în care democraţia este maimuţărită şi descurajată în oraşul meu. Nu vorbesc despre simple şicane. Vorbesc despre opoziţie concertată şi de rea credinţă la încercările noastre de a traduce în proiecte de hotărâre angajamentele luate în campania electorală. Vorbesc despre utilizarea resurselor publice pentru consolidarea unor interese de grup şi de partid. Vorbesc despre abuz şi acţiune dincolo de cadrul legal.

Deşi am acordat zeci de ore muncii de consilier, învăţând, recuperând, dobândind competenţele pentru a-i reprezenta pe galăţeni aşa cum trebuie, deşi am petrecut enorm de mult timp alături de colegii mei pentru a scrie şi a propune proiecte de hotarâri, la un an de la alegeri, niciun proiect al PACT pentru Galaţi (sau al vreunui alt partid de opoziţie) nu a ajuns să fie discutat şi votat în plenul Consiliului Local Galaţi. Asta în ciuda faptului că termenele legale au trecut şi paşii procedurali au fost îndepliniţi.

Evident, nu este o întâmplare. Scuze neconvingătoare (şi autocontradictorii, mereu altele) şi tergiversări continue ne-au adus în această situaţie, iar astfel de acţiuni cinice sunt comune la cei care ar trebui să fie principalul garant al respectării legii. O situaţie, mai e nevoie să o spun(?), inacceptabilă. Evident, nu am stat cu mâinile în sân. Am făcut nenumărate apeluri, pe căi formale şi informale, la raţiune, echitate şi respect faţă de lege. Am avut mai multe luări de cuvânt pe această temă în şedinţele de consiliu local. Am sperat că opinia publică locală nu ne va lăsa singuri în această luptă cu Goliatul administraţiei locale. Nu pentru că este vorba despre un partid local care nu are decât o praştie de lemn în lupta cu o armată bine pusă la punct, disciplinată şi versată, ci din (naivul?) principiu al protejării democraţiei, din convingerea că regula jocului democratic trebuie respectată în România europeană a anului 2021.

Însă, vreme de un an, nu am văzut decât dispreţ. Atât la adresa celor care au votat puterea, pentru că nu cred că cineva primeşte voturi pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, dar şi la adresa celor care au votat alte partide, care se văd acum împiedicate să îşi exercite dreptul la iniţiativă legislativă. Mulţi colegi din opoziţie trăiesc cu sentimentul unor împliniri măreţi, însă, franc vorbind, singurul lucru care îl deosebeşte în mod fundamental pe consilier de simplul cetăţean este capacitatea de a propune proiecte de hotărâri în baza puterii de reprezentare pe care alegătorii o acordă. Şi tocmai de această atribuţie fundamentală sunt lipsiţi cei mici care încearcă să ridice capul în cvasidictaturile locale.

Pentru mine şi pentru colegii mei aceasta nu este democraţie, nu este luptă politică, este doar o atitudine de forţă dincolo de limitele legii şi ale eticii, adică un comportament în mod fundamental inacceptabil. De treizeci de ani, puterea politică are o singură culoare la Galaţi pentru că, într-un fel sau altul, mai mult sau mai puţin justificat, la opinia publică a ajuns ideea că opoziţia nu face mai nimic pentru a-i reprezenta pe oameni. În ceea ce mă priveşte, nu vreau să contribui la doza de plauzibil a acestei afirmaţii.

Există la Galaţi şi în alte locuri oameni care încearcă să evolueze pe scena publică principial şi cu bună credinţă, oameni care încearcă să îşi facă datoria cu modestie şi bun simţ. Doar că nu sunt lăsaţi. Sănătatea şi vigoarea unei urbe, a unei comunităţi, depind critic, printre altele, de profunzimea şi calitatea democraţiei locale. Ceea ce avem la Galaţi aduce mai mult cu o formă de feudalism şi nu cu un mediu politic demn de secolul 21. Iar asta nu este în vreun fel în interesul comunităţii noastre.

Oraşul este inert, mort din punct de vedere economic, pustiit şi depopulat, nu explotează şi nu valorifică nimic din potenţialul turistic şi economic pe care îl are, şi, poate ceea ce este cel mai dureros şi mai tulburător, nu oferă absolut nimic tinerilor, care pleacă de aici pe capete. Pleacă şi nu se mai întorc vreodată. Mă întreb câţi dintre gălăţenii care citesc aceste rânduri au copii pe alte meleaguri cărora le duc dorul şi pe care i-ar dori aproape. Vă răspund: foarte mulţi, Galaţiul este cel mai depopulat mare oraş al României. Acesta acesta este rezultatul pasivităţii şi noncombatului moral şi politic în care ne complacem de mai bine de trei decenii.

Scriu aceste rânduri dorindu-mi să nu fi fost nevoit să le scriu, dorindu-mi să simt că poate exista un bine comun care să fie mai important decât interesele de partid şi de conservare cu orice preţ la putere. Scriu aceste rânduri cu speranţă şi exasperare ştiind că avem, la Galaţi, o comunitate şi nu doar o populaţie. Ştiind că Galaţiul are spirit, potenţial cetăţenesc şi fibră morală.

În acest moment, la Galaţi, legea este doar un text opţional interpretat cu largheţe de comentator liric. Şi, fără reacţia comunităţii, vocea celui care realmente încearcă să fie altfel e doar un slab murmur în pustiu. Este nevoie de forţa şi atenţia celor care le pasă pentru a-i face pe cei de la putere să înţeleagă că votul este un mandat de respectare a legii şi nu o formă de legitimare a abuzului. Şi mai scriu în speranţa că, măcar în al doisprezecelea ceas, ne vom întoarce la raţiune.

Tot ce vă pot spune e că ne vom duce lupta până la capăt, chiar dacă lupta pare (şi chiar este) disproporţionată, chiar dacă pare fără şanse, chiar dacă se găsesc zilnic destui care să ne sfătuiască să acceptăm regulile imorale ale jocului. Şi vom reuşi ceea ce ne-am propus. Pentru că nu ne e teamă şi ştim exact cine suntem. Pentru că respectăm votul care ne-a fost acordat. Pentru că binele comun e mai important pentru noi decât funcţiile, sinecurile şi avantajele nemeritate de tot felul, pentru că rigoarea şi corectitudinea ne sunt mai prietene decât fidelitatea cu orice preţ faţă de un partid. Nu trebuie să vă reamintesc cine a învins în lupta dintre David şi Goliat.

V-aţi putea întreba ce caută un text despre o problemă locală pe o platformă naţională. Opinia mea fermă este că vedem reflectată calitatea politicii naţionale în calitatea politicii locale. La nivel local apar primele filtre politice, sociale şi morale. La nivel local se fac primele selecţii de cadre. La nivel local cad, precum nişte fluturi siliţi să traverseze un mediu toxic, oamenii potenţial frecventabili ai politicii româneşti. La nivel local se învaţă de cele mai multe ori alfabetul servilismului politic şi al noncerebrării recompensate gras. La nivel local se coc frustrările care aduc extremiştii în cele mai înalte foruri ale ţării, spre stupoarea ipocrită a politicienilor de la centru.

Localismul este încă tânăr în România, dar reprezintă probabil viitorul. Cu toţii ne dorim o clasă politică de care să nu ne fie ruşine. Dar mă întreb cu toată seriozitatea: dacă am vedea oamenii capabili să schimbe politica României dându-i consistenţă şi detentă, am şti să-i recunoaştem? Iar dacă ne-ar cere ajutorul, am fi în stare să-i auzim?

Articol apărut în contributors.ro, 8 octombrie 2021

Leave a Reply

Your email address will not be published.