defapt.ro: Sponsorii politici ai lui Chirica: Simirad, PSD, PNL. Plus prietenia cu Simion

Sponsorii politici ai lui Chirica: actualul primar al Iașiului și-a început controversata carieră în administrația locală în 2002, sub protecția lui Constantin Simirad (PAC, CDR, Partidul Moldovenilor și, din 2002, PSD), pe atunci edil-șef al orașului. Simirad l-a adus în instituție pe un post de inspector pe Mihai Chirica, inginer al firmei de construcții Conest. Chirica ar fi lucrat la vila lui Simirad, susține presa locală.

Sponsorii politici ai lui Chirica

După ce Simirad a fost trimis ambasador în Cuba, primăria a ajuns la Gheorghe Nichita, de la PSD. Acesta l-a promovat pe Chirica în funcția de director tehnic. În 2012 s-a înscris în PSD, a fost ales consilier local și, cu susținerea USL, a ajuns viceprimar.

Când primarul Nichita a fost suspendat din funcție, în mai 2015, fiind reținut de DNA, Chirica a fost desemnat să asigure interimatul funcției. Din postura de primar interimar, Mihai Chirica a fost ales apoi primar la alegerile din 2016.

Conflict cu Dragnea, susținere a pesediștilor locali

În 2017, edilul-șef al Iașiului a început să ia distanță de PSD și să intre în conflict cu Liviu Dragnea. În februarie 2017 a pierdut funcția de vicepreședinte al acestui partid, iar în 2018 a fost exclus. Însă, în consiliul local, consilierii PSD au continuat să-i voteze proiectele, intrând adesea în conflict cu aleșii PNL.

Sponsorii politici ai lui Chirica Foto: Newsmaker.ro via defapt.ro

În decembrie 2018 au apărut semne clare ale apropierii de PNL: Chirica a apărut la conferința de presă de la Suceava alături de șase primari (Suceava, Botoșani, Piatra Neamț, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Roman), cu toții de la PNL. Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, ar fi fost cel care a aranjat, pe lângă Ludovic Orban, aducerea sa în partid.

Ode lui Iohannis

În februarie 2020 a anunțat că va candida la primărie din partea PNL: “În mod constant, am fost partenerul Președintelui Klaus Iohannis, garantul statului de drept din România și al valorilor occidentale pe care le împărtășim cu toții.

Președintele Klaus Iohannis a fost întotdeauna alături de Iași și de Moldova și a demonstrat că este un partener constant al proiectelor noastre. Este de datoria mea să mă gândesc la responsabilitățile politice și administrative cu care m-au investit ieșenii și să construim împreună o echipă puternică pe plan local, relevantă pe plan regional și respectată la nivel național.

Drumul meu politic, creionat alături de ieșeni, va continua alături de Președintele Klaus Iohannis și de parteneri politici onorabili și profund atașați de valorile europene”.

Însă principala susținere pentru Chirica a venit dinspre Ludovic Orban, care l-a apărat chiar și când avea probleme penale majore.

„Deși ei nu sunt în sală, trebuie să vă spun că sunt convins că Mihai Chirica și Costel Alexe sunt nevinovați”, a spus Ludovic Orban, în iulie 2021.

În septembrie 2021, Chirica a anunțat că-l susține pe Florin Cîțu, pentru ca acesta să rămână premier.

La 4 februarie 2022, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a susținut că primarul Iașiului este autosuspendat din calitatea de membru al PNL: „Mihai Chirica s-a autosuspendat, nu mai are nicio funcție în PNL din aprilie 2021. Justiția trebuie respectată și lăsată să își facă treaba. În momentul de față, domnul Chirica are suspendată și calitatea de membru, n-are nicio implicare și activitate în PNL, din aprilie 2021”.

Prietenia cu Simion, început și sfârșit

George Simion, liderul AUR, a fost susținut, în campania să pentru alegerile europarlamentare din 2019, de către Mihai Chirică. În plus, Chirică a sprijinit campania de strângere de semnături pentru Simion.

„L-aș caracteriza așa: un român adevărat. Pentru mine, George Simion este unul dintre cei care s-a născut într-o altă zodie, este zodia României celei Mari. Este zodia în care sunt toți cei care cred în Unirea provinciilor românești, este zodia celor care se jertfesc și își pun în slujba acestui destin tot ce au”, a afirmat…

Mai mult, aici

Articol de Valentin Morțun apărut în defapt.ro, 7 februarie 2022

Leave a Reply

Your email address will not be published.