Destine Schimbate

Iulie 2022


83 de destine schimbate

83 de proaspăt absolvenți ai unor licee din mediul rural și urbanul mic din județele Iași, Botoșani și Vaslui au făcut, în această vara, primii lor pași spre cariera de IT-ist. Ei beneficiază de un curs gratuit online de calificare în Testing, susținut de mentori ai Școlii Informale de IT.

Cursurile se derulează în cadrul proiectului “DESTINE SCHIMBATE – cursuri IT pentru creșterea angajabilității tinerilor din rural din județele Botoșani, Iași și Vaslui”, o inițiativă demarată la începutul acestui an de Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, care urmărește eliminarea decalajelor de șanse dintre tinerii din urban și cei din rural și incluziunea tinerilor din mediul rural într-o piață a muncii modernă, în continuă schimbare.

Proiectul a început, în primăvară, cu vizite de prezentare a cursului în 10 licee din județele Iași, Botoșani și Vaslui, vizite derulate cu sprijinul Inspectoratelor Școlare Județene respective: Liceul Tehnologic V.M. Craiu Belcești, Liceul Teoretic Lascăr Rosetti Răducăneni, Liceul Teoretic Bogdan Vodă Hălăucești, Liceul Tehnologic Haralamb Vasiliu Podu Iloaiei – din județul Iași, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni, Liceul Demostene Botez Trușești, Liceul Nicolae Bălcescu Flămânzi, Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani – din județul Botoșani, Liceul Tehnologic N. Iorga Negrești – din județul Vaslui.

În urma prezentărilor făcute de membrii asociației, peste 200 de elevi – pe atunci – ai claselor a XII-a s-au înscris în proiect.

Dintre elevii înscriși în primăvară, au fost selectați 82 de absolvenți de bacalaureat care au început efectiv cursurile la începutul acestei săptămâni.

15 cursanți, care nu aveau mijloace tehnice pentru a urma cursul, au primit câte un laptop în cadrul proiectului.

Cursul se numește Testing (Quality Assurance), are 48 de ore, se va derula pe parcursul a 8 săptămâni și este susținut de patru mentori ai Școlii Informale de IT, parteneră a Asociației Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei în derularea proiectului.

La finalizarea cursului și susținerea cu succes a examenului aferent, absolvenții vor primi diplome acreditate de Ministerul Educaței și Ministerul Muncii și vor intra în programul de orientare profesională și suport pentru angajare asigurat de proiect, pentru a li se oferi șanse reale de a fi angajați și de a se integra în comunitatea IT din Iași.

Proiectul este derulat de Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, în parteneriat cu Asociația pentru Educație Informală, și beneficiază de o finanțare în valoare de 49.954 de Euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este creșterea angajabilității tinerilor din rural din județele Botoșani, Iași și Vaslui.

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Proiectul beneficiază de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Iași, al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.