project-e.ro / Patriarhul Kiril, propovăduitorul unei scripturi concepute în subteranele Kremlinului

Una dintre ideile rostogolite de propaganda rusă în ultimele luni sună astfel: „Rusia nu a atacat pe nimeni, niciodată”. Diverși lideri ruși tot predau această ștafetă, de la Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, la Serghei Lavrov, ministrul de Externe al aceluiași dictator, iar de la acesta la Kiril, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse.
Rușii aflați în poziții de putere instituțională recită neobosiți mantrele cu care încearcă să controleze mințile propriilor supuși. Fac asta politicieni în costume comandate la casele de modă apusene, generali în uniforme cu fireturi aurite sau episcopi purtând veșminte sclipitoare lucrate în mănăstirile de acasă.

Patriarhul Kiril / Sursă foto: Wikipedia Commons

Aflat în catedrală, la Moscova, încadrat de preoți, Patriarhul Kiril a spus în ziua de 3 mai 2022: „Nu vrem să luptăm cu nimeni, Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni. Este uimitor că o țară mare și puternică nu a atacat pe nimeni, ci și-a apărat doar granițele”. Mai aflăm din gura aceluiași ierarh că granițele Rusiei ar fi „sacre”, iar sfinții sunt chemați să se roage pentru acestea.

Școlile pe care le-a urmat ierarhul moscovit în tinerețea sa sovietică, fie ele cu stea roșie sau cu cruce deasupra, par să-l fi învățat și istorie proastă, dar și teologie asemenea.

Propaganda a sufocat și cunoașterea științifică, și smerenia creștină. Cum faptele și interpretarea lor nu sunt monopol rusesc, găsesc că merită să vedem, pe scurt, care sunt fundamentele și raportul cu realitatea al ideilor reafirmate de ierarhul cu cruce rabatabilă.

Țarii de la Moscova au reclamat pentru statul lor, din a doua jumătate a secolului XV, misiunea de protector al creștinismului ortodox. De vreme ce Constantinopolul fusese Noua Romă/A Doua Romă în imaginarul politic bizantin și nu numai, până la căderea sub otomani, diverse cercuri religioase și politice rusești au pretins după 1453 că Rusia era A Treia Romă. Și ultima, pentru că o patra nu avea să mai fie. Rusia nu era un stat ca oricare altul, ci unul special, care avea o însărcinare universală, de esență divină. În secolul XVI avea să apară în literatura teologico-politică moscovită și noțiunea de Sfântă Rusie, ale cărei hotare erau sacre. Și care, pe deasupra, nu erau statice, ci se puteau extinde în cele patru zări.

În secolele următoare aceste idei au devenit tot mai populare în spațiul rus, reușind să îmbrace noi forme, să se adapteze chiar încercărilor de modernizare prin care avea să treacă imperiul.

Întâlnim aceste idei în diferite curente religioase sau seculare din Rusia, inclusiv în variantele de export. De altfel, unele dintre ele au ajuns și în teritoriile de limbă română, unde au influențat clerici, intelectuali, ideologi și oameni politici.

Expansiunea teritorială moscovită nu s-a produs în vid, ci cel mai adesea a fost rezultatul violenței politice, în mod particular al războaielor, indiferent cum au fost acestea numite. Potrivit unor estimări (Martin Sixsmith), între sfârșitul secolului XVI și începutul secolului XX, Rusia s-a extins cu 70 de kilometri pătrați pe zi, supunând numeroase grupuri etnice și anihilând multe formațiuni statale. Granițele „sacre” invocate în catedrală sunt cât se poate de mundane și schimbătoare, adesea clădite pe grămezi de oase și stropite cu sânge.

Patriarhul Kiril propovăduiește o scriptură concepută în subteranele Kremlinului, nu pe cea scrisă în dealurile Iudeii, în orașele antice din Asia Mică și din Balcani sau în catacombele Romei. Patriarhul a renunțat la slujirea Domnului și s-a transformat în propagandistul lui Putin. Un trâmbițaș imperialist rămâne așa chiar și când e în odăjdii.

articol de Dorin Dobrincu, apărut în project-e.ro, 5 mai 2022

Leave a Reply

Your email address will not be published.