Radio Europa Liberă România: Decăderea Iașului, a doua capitală a României. O dezbatere actuală

Sacrificiul Iașilor și al Moldovei pentru Unirea Principatelor și modernizarea României rămâne și după un veac și jumătate o rană deschisă pentru moldoveni. Au fost regiunea și orașul dezavantajate odată cu stabilirea capitalei la București? Tabloul actual al Moldovei, marcat de subdezvoltare, nu face decât să pună sare pe rană. Vă propunem o dezbatere cu voci de azi și de odinioară. Care sunt cauzele decăderii Iașilor și a Moldovei? E numai un efect firesc al centralizării sau au și moldovenii partea lor de vină, după cum spunea Grigore T. Popa, în 1931?

După ce domnitorul Alexandru Ioan Cuza a abdicat, pe 30 martie 1866, elitele din Iași au tras nădejdea că noua putere a țării va trata Iașul ca un egal al Bucureștiului. Ieșenii cereau ca orașului lor să îi fie recunoscute meritele Unirii și orașul din inima Moldovei să fie considerat de noul suveran „a doua capitală a țării”. De câțiva ani, Iași înghițea pastilele amare ale Uniri. Plecați la București în posturi înalte sau funcționărești, boieri, burghezi sau simpli angajați au provocat scăderea prețului la case, a chiriilor, apoi pierderea locurilor de muncă pentru tot personalul de serviciu care deservea astfel de familii. Iar pierderile s-au propagat în toate straturile sociale. Unirea celebrată în fiecare an pe 24 ianuarie, inclusiv printr-o zi liberă, a avut perdanți.

Unirea Principatelor, telegrama anuntând alegerea lui Alexandru Ioan Cuza la Iași. Momentul nașterii României moderne.
Unirea Principatelor, telegrama anuntând alegerea lui Alexandru Ioan Cuza la Iași. Momentul nașterii României moderne.

Istoricul prof. univ. Gheorghe Iacob amintește pentru Europa Liberă de o întâlnire ce a avut loc la Clubul Național din Iași, pe 30 martie 1866, la care au participat o parte din elitele de atunci ale orașului. Printre acestea Vasile Pogor, Constantin Hurmuzachi, Alecu A. Balș, Costache Negruzzi, Gheorghe Mârzescu sau Titu Maiorescu.

La acea întâlnire, după cum a relatat ziarul local „Vocea Națională”, politicianul conservator format la Viena, Titu Maiorescu, cerea ca Unirea să fie o înfrățire deplină între moldoveni și munteni. „Pe căile de comunicaţie ce s-ar face între Bucureşti şi Iaşi, să nu meargă numai cei din Iaşi la Bucureşti, ci şi vice-versa”, atrăgea atenția Titu Maiorescu. Orașul din Moldova era comparat tot atunci cu Torino, care primise despăgubiri când capitala noului stat italian a fost stabilită la Roma.

Așteptările ieșenilor de la domnitorul Carol I au fost incluse într-un document intitulat „Memoriu despre Iași”, ce i-a fost înmânat în august 1866 de primarul Dimitrie Gusti, cu prilejul primei vizite a suveranului la Iași.

Prima cerință a ieșenilor era ca ungerea (încoronarea) noului domnitor să fie făcută chiar la Iași, iar Carol I să șadă pe tron șase luni din an în capitala de odinioară a Moldovei. „Această onoare ce a-ţi face Iaşilor, ar da nu numai Măriei Tale ocaziunea de a cunoaşte de aproape această parte a ţării şi în special Iaşii, dar ar fi pentru acest târg şi satisfacerea cea mai mulţumitoare”, scria administrația din Iași la acel moment, potrivit istoricului Gheorghe Iacob. O altă solicitare, pe care ieșenii o considerau „o satisfacere morală a Iașilor”, era mutarea Curții de Casație, una dintre principalele instituții ale țării, la Iași. E vorba de actuala Înaltă Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) care, în ciuda unei tentative a Guvernului de atunci de a o stabili în Iași, a rămas până azi în București.

Academia Mihăileană s-a transformat în 1860, sub domnitorul Unirii, în universitate. Iar Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a rămas și astăzi unul dintre motoarele dezvoltării Iașului.
Academia Mihăileană s-a transformat în 1860, sub domnitorul Unirii, în universitate. Iar Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a rămas și astăzi unul dintre motoarele dezvoltării Iașului.

O solicitare din 1866 care pare dureros de actuală și în 2021 este punctul 13 al „Memoriului despre Iași”: „Ca să se accelereze facerea şoselelor din Moldova, mai cu seamă între Iaşi şi Bucureşti”.

Promisiunile de la început

În primăvara aceluiași an, Locotenența Domnească și Consiliul de miniștri ce conducea România după înlăturarea lui Cuza publicau un Jurnal în care aminteau de „centralizarea excesivă” și blamau guvernul anterior că „a uitat” că orașul Iași „a făcut sacrificii însemnate pentru consolidarea și întărirea României.” Se propunea atunci ușurarea taxelor împovărătoare, finanțarea anuală cu 500.000 de lei pentru „îmbunătățirea pavajului și altele”, finalizarea șoselelor către Iași, dar și mutarea ÎCCJ la Iași – ceea ce nu s-a mai întâmplat.

„Guvernul a informat permanent pe domnitorul Carol I despre situaţia de la Iaşi. Într-un raport din 3 iulie 1866 se arătau măsurile întreprinse pentru satisfacerea cererilor ieşenilor. Având în vedere că în Cameră fusese respins proiectul de mutare la Iaşi a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, Carol I solicita reluarea dezbaterii în Camera Deputaţilor”, a precizat istoricul Gheorghe Iacob.

Interesul viitorului rege al României pentru Iași avea să se piardă în negura anilor. În august 1866, Carol I spunea că Iașul este orașul „care a sacrificat totul pentru a da națiunii Române cea mai mare putere: Unirea”. „Eu îl consider ca a doua capitală a României şi sunt decis de a rezida în el regulat, dacă voi putea, o parte a anului, îndată ce chestiunile generale de organizaţiune interioară mi-ar permite”, spunea suveranul, la prima sa vizită în Iași.

O promisiunea pe care regele avea să o încalce. „Carol I a venit pentru prima dată la Iaşi în august 1866. Până la sfârşitul domniei, Domnitorul – şi apoi regele – a vizitat Iaşii de încă 17 ori, în total, 10 vizite ca domn şi 8 vizite ca rege, în 17 ani. În cinci din aceste vizite a fost însoţit şi de Doamna – apoi regina – Elisabeta. Ferdinand a vizitat Iaşii – ca principe moştenitor – de 9 ori, iar principesa Maria, de 4 ori. La unele dintre vizite a participat întreaga familie regală”, a mai arătat universitarul ieșean.

Carol I, cel mai longeviv conducător al României.
Carol I, cel mai longeviv conducător al României.

Acesta subliniază că e greu de stabilit cu exactitate cât a primit Iașul după ce a pierdut statutul de capitală. În 1880, Parlamentul a votat însă o lege prin care orașul primește o răsplată de 10 milioane de lei vechi „ca despăgubire pentru pierderea dreptului de Capitală”.

Nouă moșii importante ajung tot atunci la Primăria Iașului, printre acestea numărându-se și celebrul cartier Copou. În ultimele decenii ale secolului XIX și primele ale următorului secol s-au construit Mitropolia, Teatrul Naţional, Universitatea (corpul de nord), Liceul Internat, Liceul Naţional, Şcoala Militară. Au fost restaurate vechile și celebrele bisericile Trei Ierarhi şi Sf. Nicolae Domnesc. A început construcţia Palatului Administrativ.

Teatrul Național din Iași, una dintre clădirile construite în timpul domniei lui Carol I.
Teatrul Național din Iași, una dintre clădirile construite în timpul domniei lui Carol I.

„Toate acestea – la care se adaugă şi alte edificiii publice, construite sau restaurate – demonstrează că, în perioada domniei lui Carol I, Iaşul a parcurs o epocă cu un ritm rapid de dezvoltare. Edificiile publice fac şi astăzi «fala»​ vechii capitale a Moldovei”, conchide istoricul.

Decalajul: opinii actuale

Dincolo de avantajul investițiilor publice și private adus Bucureștiului de statutul de capitală, acesta s-a bucurat în aceeași perioadă și de o creștere demografică importantă. Familii întregi de boieri, dar și elite politice, economice și culturale ale Iașului au migrat către București, în timp ce în Iași populația a stagnat.

„Migrarea creierelor a avut o singură direcție: dinspre Moldova și Iași spre București”, spune istoricul Dorin Dobrincu, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, fost director al Arhivelor Naționale ale României.

Istoricul Dorin Dobrincu de la Institutul A.D. Xenopol din Iași a studiat îndeaproape problema decalajului dintre regiunea Moldovei și celelalte regiuni românești. Chestiunea are și relevanță europeană. Moldova este una dintre cele mai sărace regiuni UE.
Istoricul Dorin Dobrincu de la Institutul A.D. Xenopol din Iași a studiat îndeaproape problema decalajului dintre regiunea Moldovei și celelalte regiuni românești. Chestiunea are și relevanță europeană. Moldova este una dintre cele mai sărace regiuni UE.

Astăzi, mulți par să creadă că sărăcia Moldovei este un dat, că sărăcia a fost dintotdeuna la ea acasă, dar istoricii atrag atenția că faptele spun cu totul altceva. La 1859, sau ceva mai târziu, în 1862, când Alexandru Ioan Cuza a unificat instituțiile, Moldova era mai bine administrată și chiar ceva mai bogată decât Țara Românească, aceasta din urmă mai expusă și corupției și violențelor generate de Imperiul Otoman. Mulți cercetători remarcă sărăcirea sistematică a Moldovei ca urmare a stilului de conducere îmbrățișat de București de la început, centralismul. Dorin Dobrincu merge mai departe.

„Drept consecință a ultracentralismului, Moldova în ansamblu a devenit destul de repede o regiune periferică a noului stat. Influența sa politică s-a redus considerabil. Aceasta a afectat investițiile publice în regiune – fie că vorbim de căi ferate, autostrăzile epocii, dacă vreți, drumuri, școli, fortificații –, dar și prezența modovenilor la vârful instituțiilor statului, ministere, justiție, armată ș.a.m.d. Moldovenii au acuzat repede discriminarea la care era supusă partea lor de țară, «de dincoace de Milcov», ca să folosesc o sintagmă din epocă”, spune Dorin Dobrincu.

George Țurcănașu, lector universitar al Facultății de Geografie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, arată într-un răspuns oferit Europa Liberă că, dincolo de aspectele istorice, Moldova avea la momentul nașterii României – Unirea de la 1859 – multe avantaje geografice.

George Turcanasu.
George Turcanasu.

Avea o densitate mult mai mare a aşezărilor urbane şi o ierarhie urbană deja funcţională – caraceristici ce erau sincronizate la jumătatea secolului al XIX-lea cu cele ale Galiţiei, sau ale estului şi sudului Poloniei actuale – construcţii teritoriale mai avansate decât cele balcanice. Acest fapt a determinat în epocă o polarizare eficientă la diversele niveluri teritoriale (locale, supralocale, subregionale) prin intermediul serviciilor comerciale şi meşteşugăreşti, principalele funcţii urbane ale vremii, dar şi a unor servicii teritoriale, precum cele de învăţământ şi sănătate, ce se înfiripau în acea perioadă, urmând să devină în deceniile următoare elementele discriminante principale ale urbanului”, explică George Țurcănașu.

A fost nevoie de numai 3-4 decenii, spune acesta, pentru ca raportul dintre cele două regiuni să se inverseze.

„Amputarea centrului Moldovei apusene Iaşul prin faptul că acesta și-a pierdut statutul de capitală a imprimat deteritorializarea spaţiului moldovenesc. El s-a transformat într-o sumă de alveole teritoriale de talie judeţeană slab interconectate. În aceste condiţii, centralitatea principală a alunecat treptat, dar sigur, spre palierul centrelor de decizie secundare, proces cu bătaie lungă deoarece s-a ajuns în prezent ca orgoliile mai micilor reşedinţe judeţene să devină o piedică reală în încercările de a resuscita regiunea ca palier administrativ intermediar între judeţ şi naţiune”, mai adaugă Țurcănașu.

Despre contextul geografic vorbește și Dorin Dobrincu. Acesta amintește de vecinătatea mai întâi cu Imperiul Rus a Moldovei, o autocrație luminată cel puțin în comparație cu Imperiul Otoman, și, dimpotrivă, – în cea mai mare parte a secoulului XX – cu URSS/Rusia. „Au existat consecințe directe și dezastruoase ale acestei vecinătăți: semiabandonarea economică a văii Prutului, defavorizarea schimburilor comerciale, investiții firave în infrastructură sau în capacități industriale. În pofida schimbărilor politice majore din ultimul deceniu al secolului trecut, odată cu dispariția URSS și apariția unui nou stat la granița noastră estică, Republica Moldova, teritoriul dintre Carpați și Prut a continuat să fie afectat de marginalitatea sa geopolitică”, a spus Dobrincu pentru Europa Liberă.

Imperiul Rus în secolul XIX, Biblioteca Națională a R. Moldova (BNRM).
Imperiul Rus în secolul XIX, Biblioteca Națională a R. Moldova (BNRM).

Publicistul Liviu Antonesei, unul dintre puținii intelectuali ai Iașului care s-au implicat în politică în ultimii 30 de ani (fost președinte al județului Iași între 1996-1998), e de părere și el că migrația creierelor dinspre Moldova înspre Muntenia, imediat după Unire, a lăsat Iașul fără personalitățile care, odinioară, apărau drepturile provinciei. Antonesei vorbește și despre amprenta regimului comunist asupra decalajului dintre cele două regiuni.

„Vechiul regim a avut o idee bună, dezvoltarea echilibrată a țării din punct de vedere teritorial. Dar a avut și o obsesie ruinătoare, dezvoltarea industriei grele cu pivotul său central industria constructoare de mașini. Și astfel Moldova s-a umplut de fabrici și combinate pentru care nu avea nici resurse, nici tradiție, dar a umplut orașele cu sute de mii, milioane în ansamblu, de rur-urbani, care abia la a treia generație au devenit orășeni. Prăbușirea vechiului regim a însemnat și prăbușirea unei economii nu atât subdezvoltate, cât mal-dezvoltate. Așa că Moldova a trebuit să-și reia aventura dezvoltării”, e de părere Liviu Antonesei.

Scriitorul Liviu Antonesei. Iași/România.
Scriitorul Liviu Antonesei. Iași/România.

Criticul literar Alexandru Călinescu sintetizează și el răspunsul la întrebarea „De ce a rămas Moldova/Iașul în urma Bucureștiului/Munteniei?”

Alexandru Călinescu.
Alexandru Călinescu.

„Decalajul a fost provocat de alegerea Bucureștiului drept capitală. Situația s-a agravat pe parcurs, mai ales fiindcă Bucureștiul nu și-a onorat anumite promisiuni (de exemplu, promisiunea că la Iași vor funcționa o serie de instituții importante). Handicapul Iașului este că are o poziție excentrică, atât față de București, cât și față de rutele turistice. Alți factori de accentuare a decalajului – centralismul excesiv, absența unei sincronizări (obiective comune, colaborare) între orașele Moldovei, spre deosebire de orașele transilvănene etc.”

Există însă voci care spun că dezavantajul Moldovei de astăzi este poziția sa georgrafică excentrică față de rutele comerciale legate de Occident. Și aici, problema infrastructurii e cea care devine obsesivă.

Decalajul: opinii de odinioară

Despre decajalul dintre cele două regiuni istorice au vorbit și elitele contemporane momentului în care el s-a făcut simțit prima dată. Istoricul Gheorghe Iacob, care citează „Figuri din Junimea”, de C. Stătescu, amintește despre o improvizație a lui A.C. Cuza, din seara de 14 aprilie 1885, referitoare la decizia lui Iacob Negruzzi de a pleca din Iași odată cu mutarea la București a revistei „Convorbiri literare”: „Coane Jacques, mă ‘nchin cu stimă, la boieri mă dau plecat: / Am să spun vre-o două vorbe, nu vă fie cu bănat, / Chestiu-nea-i arzătoare, din pricina burghezimii / Care stă şi boceşte pe ruinele Junimii / Convorbirile ne lasă, Jacques se duce, vai şi chiu / Iaşul veselă grădină, se preface în pustiu!”.

N.A. Bogdan, istoric născut la Iași cu un an înainte de Unire, amintea și el despre decăderea Iașului odată cu stabilirea capitalei țării la București.

„Din momentul în care Iaşul încetă de a mai fi Capitala noii ţări, pe uliţele sale începu – o prevestire fatală a lui Mihail Kogălniceanu! – a creşte iarbă. Viaţa publică se restrânse din ce în ce; oamenii de samă, funcţionari, proprietari, bogătaşi, industriaşi, până şi simplii muncitori zilnici începură a-l părăsi spre a se aşeza în Bucureşti; unul câte unul prerogativele sale vechi începură a dispare, afacerile şi mişcarea generală se rări tot mai mult, fiind urmate de o inerţie, tăcere şi nepăsare care înlătură orice propăşire în viitor a acestui târg. Şi deşi din când în când, se mai aude încă câte un glas singuratic, ce prosforează (sic!) Iaşului epitetul de a doua Capitală a României, aceasta nu topeşte deloc gheaţa unei vieţi amorţite, din care mai nimenea nu-şi mai dă azi osteneala să o retrezească”.

Istoricul Gheorghe Iacob mai amintește și de reacții critice la adresa familiei regale, la începutul secolului XX. Într-un articol din ziarul „Evenimentul”, publicat pe 5 octombrie 1904, se amintea despre făgăduințele „mai toate neîmplinite” ale lui Carol I.

„Strămutarea Curţii de Casaţie a fost numai un miraj, ce s-a stins în ziua chiar în care s-a ivit. Aceea a Facultăţii de Teologie, a Curţii de Conturi, a Sfântului Sinod au rămas tot numai vorbe goale. (…) Unirea germană a lăsat fiecărui oraş aşezămintele lui şi nu a concentrat viaţa numai în Capitala Imperiului; cu toate că acolo Unirea se făcuse între un mare regat şi mai multe state mici slabe. La noi Unirea s-a făcut între două ţări, aproape egale în putere, cultură şi însemnătate. Pentru ce atunci să se absoarbă totul în Capitală şi această absorbţiune să se facă în dauna acelui oraş ce a fost şi el capitală? Dacă a jertfit această poziţie, a făcut-o numai în folosul întregului”, se arăta în acel articol (sursa: Gheorghe Iacob, care citează N. A. Bogdan, Oraşul Iaşi).

Ziarul „Mișcarea” prezenta o relatare similară, pe 30 septembrie 1911, iar mesajul este incredibil de actual: „Iaşul se găseşte în clipa hotărâtoare a durerosului său declin. Iaşul poate rămâne un leagăn al culturii naţionale, dar Iaşul trebuie să intre în marele circuit al activităţii generale a ţării. Iaşul trebuie să iasă din splendida izolare în care se găseşte. Asta e opera viitorului, pe care îl merită Iaşul, căci acest oraş nu poate fi condamnat să moară în seninul trist al idealis-mului transcedental” (Sursa: Gheorghe Iacob, care citează N.A. Bogdan, Regele Carol I).

Medicul român Gr. T. Popa, membru al Academiei Române și patron al actualei universități de medicină din Iași, spunea, pe 29 noiembrie 1931, că decăderea Iașului nu trebuie pusă doar pe seama politicii centraliste, ci și pe seama „caracterului însuși al ieșenilor”.

Gara Iași, cca 1901.
Gara Iași, cca 1901.

„Privind procesul decăderii oraşului nostru, trebuie să consider diverşii factori provocatori ai acestei decăderi – printre care desigur în prima linie stă politica centralistă – bucureşteană – dar adaug acum imediat că acest singur motiv nu explică totul. Mai este o cauză importantă, importantă de tot, a adormirii Iaşului. Această cauză este locală. Ea stă în caracterul însuşi al ieşenilor. (…) Ieşenii fac tot ce le stă în putinţă pentru a reduce oraşul lor la o aşezare anacronică şi dezinteresul central se amplifică infinit pe malurile Bahluiului. (…) Mândria ieşeană este numai în vorbe, nu şi în acţiuni urbanistice. Interesul pe care-l arată locuitorii oraşului nostru lucrului public este minim şi indolenţa cu care se privesc problemele şi faptele privi-toare la viaţa Iaşului este proverbială. Trecutul Iaşului este pentru ieşeni numai o poveste de spus la gura sobei sau la întruniri politice … (…) Nimic mai caracteristic de felul cum evoluează Moldovenii plecaţi din Moldova. Ardelenii, de pildă, oricât s-ar găsi ei în Bucureşti sau în Vechiul Regat, ei se simt întâi Ardeleni şi pe urmă bucureşteni. Moldo-venii, din contra, întâi se simt bucureşteni şi pe urmă… iată că sunt moldoveni”, spunea Gr. T. Popa, la dezbaterii de atunci, numită cum s-ar numi și astăzi „Starea trecută şi actuală a Iaşului” și citată pentru Europa Liberă de istoricul Gheorghe Iacob.

Ce urmează?

Cei patru intelectuali chestionați de Europa Liberă cu întrebarea „De ce a rămas Moldova/Iașul în urma Bucureștiului/Munteniei?” ne-au relatat și cum văd ei viitorul. Sunt șanse ca regiunea și capitala ei să își mai recapete strălucirea de altădată și să recupereze terenul pierdut în favoarea Bucureștiului?

Deși se descrie ca o persoană „structural pesimistă”, scriitorul Liviu Antonesei găsește motive de optimism: „Cred că Iașul, poate și Moldova, au cîteva atuuri care să stimuleze dezvoltarea și recuperarea decalajelor. Consorțiul universitar, poate cea mai rentabilă «​industrie» a Iașului, asigură o numeroasă forță de muncă înalt calificată. Poate și asta a favorizat atragerea unor actori economici importanți, de la Arcelor-Mittal și Thyssen-Krupp mai de mult, la Amazon, foarte recent. Să nu uităm apoi că Iașul este unul din cele mai puternice hub-uri IT & C din țară. Prin dezvoltarea aeroportului internațional, inclusiv sectorul cargo, s-a mai ieșit din izolare. Din păcate, încă nu s-a avansat în reducerea izolării rutiere, mai mult, aceasta este însoțită și de prăbușirea infrastructurii feroviare”.

Imagine actuală cu una dintre clădirile-simbol ale Iașului: Biblioteca Central Universitară.
Imagine actuală cu una dintre clădirile-simbol ale Iașului: Biblioteca Central Universitară.

Despre infrastructură vorbesc și ceilalți trei intervievați. Profesorul Alexandru Călinescu e de părere că șansele reducerii decalajului sunt mici și amintește de Autostrada Unirii, marea promisiune a actualului Guvern pentru moldoveni. Iar problema a devenit una de concurență întrea Moldova și Transilvania, când banii europeni, bine administrați, ar fi suficienți pentru ambele autostrăzi.

„Știm bine ce obstacole birocratice întâlnește proiectul autostrăzii care ar trebui să lege Moldova de Transilvania. Este preferat celălalt proiect, al autostrăzii Nord-Sud, față de care Iașul este – din nou ! – excentric. Iașul are câteva atu-uri – universitățile, industria IT – dar ele nu pot fi, singure, decisive. Prin marginalizarea Iașului întreaga regiune are de suferit, fapt de care decidenții de la București nu vor, după toate aparențele, să țină cont”.

Istoricul Dorin Dobrincu s-a implicat în ultimii ani în acțiunile civice din Iași prin care orașul a strigat către centru că regiunea are nevoie de o autostradă. El arată în răspunsul oferit Europei Libere că „centrul” s-a arătat în ultimele decenii dezinteresat de dezvoltarea Moldovei, iar lipsa investițiilor în infrastructură a avut drept consecință lipsa de atractivitate pentru investițiile private și, de aici, urmări negative în lanț.

„Rezistența la schimbare este însă foarte puternică, știm prea bine. Regăsim la slujitorii centralismului – indiferent că vorbim de politicieni, de propagandiști, de idioți utili – o retorică organicistă care ascunde angoase felurite și incapacitatea de a imagina o arhitectură politico-administrativă diferită în România. Dintr-o perspectivă regională moldovenească, România are nevoie de descentralizare și regionalizare, de raționalizare, de apropierea deciziei de cetățeni. În fapt, avem nevoie ca țara să fie mai echitabilă inclusiv din punct de vedere teritorial, din punct de vedere al distribuirii resurselor bugetare și al investițiilor publice”, spune Dobrincu.

Acesta continuă: „Moldova ar avea o șansă să recupereze din decalajele de dezvoltare în comparație cu celelalte regiuni numai dacă reușește să se reinventeze, să refacă o anume coeziune, o anume solidaritate regională, să negocieze în interesul său cu celelalte regiuni și cu centrul politic. Adică să evite să cadă în plasa retoricii abile a celorlalți parteneri din diferitele blocuri geopolitice românești, care își văd foarte bine de propriile interese, ignorând – fără reținere – tocmai interesele Moldovei”.

George Țurcănașu s-a implicat la rândul său, în ultimii ani, în acțiunile civice pro-autostradă. Profesorul e de părere că deteritorializarea Moldovei apusene e atât de avansată, încât „echilibrul de odinioară” nu poate fi restabilit prea curând.

mai mult, aici

de Ionuț Benea, Radio Europa Liberă România, 10 mai 2021

Leave a Reply

Your email address will not be published.