Recensământ 2022. Câţi vom mai fi fiind? (II)

Diavolul se ascunde în detalii (continuare)

Despre născuţii vii şi o foarte probabilă supradimensionare a populaţiei rezidente în baza de date TEMPO

Rezultatele de la recensământul din anul curent ar putea să fie o surpriză neplăcută pentru localităţile ţintă ale imigraţiei formale basarabene. Este mai mult decât probabilă o supraînregistrare în baza de date TEMPO în ceea ce priveşte populaţia rezidentă – populaţia prezentă de facto în teritoriu, conform definiţiei, cea care contează în realizarea indicatorilor demografici şi economici relativi. Supradimensionarea actuală a acestei categorii demografice are multiple surse atât din zona bilanţului migratoriu, cât şi din zona bilanţului natural. Mai mult, suspectez că există şi suprapuneri imperfecte între mulţi indicatori demografici (aflaţi deopotrivă în zona migraţiei, cât şi în zona evoluţiei naturale a populaţiei), suprapuneri datorate unui „conflict” statistic între populaţia după domiciliu şi populaţia rezidentă.

George Ţurcănaşu este lector doctor
la Departamentul Geografie
din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Conflictul statistic între populaţia după domiciliu şi populaţia rezidentă se repercutează şi asupra altor indicatori demografici, susceptibili de a vicia datele populaţiei rezidente. Numărul de născuţi vii e un astfel de indicator, care se reflectă cel mai probabil asupra creşterii formale (falsă din perspectiva teritorială) a populaţiei rezidente.

Există un evident paralelism între numărul de imigranţi formali basarabeni şi numărul de născuţi vii. De fapt, acest ultim indicator e direct proporţional cu dimensiunea imigraţiei. Asta înseamnă că se înregistrează ca locuitori rezidenţi ai UAT-urilor locale nou-născuţii unor mame ce nu-şi au reşedinţa obişnuită în aceste localităţi.

Deşi se precizează în metadata TEMPO că rata natalităţii (N=NV*1000/PT, unde N – rata natalităţii, NV – nr. de născuţi vii într-un an şi PT – populaţia totală a localităţii) e calculată la nivelul reşedinţei obişnuite a mamei, am constatat, prin verificarea datelor, că în construcţia indicatorului s-a ţinut cont mai degrabă de populaţia cu domiciliu şi nu de populaţia rezidentă (cu reşedinţa obişnuită).

Începand cu 2014 sunt inclusi numai nascutii-vii ai caror mame aveau resedinta obisnuita in Romania si a caror nastere a fost inregistrata la oficiile de stare civila din Romania. (TEMPO)

Din perspectiva valorilor pe care le iau indicatorii numărul de născuţi vii şi rata natalităţii, vă propun două exemple: municipiul Vaslui şi comuna Moşna (Iaşi).

Municipiul Vaslui e o localitate suficient de mare pentru a impresiona atât prin dimensiunea absolută, cât şi prin construcţiile statistice relative, ce vizează numărul de născuţi vii. În 2012, an în care s-a declanşat imigraţia majoră a basarabenilor, în dreptul municipiului Vaslui s-au înregistrat 576 de naşteri, iar în 2013, această valoare aproape că s-a dublat. În 2020, ultimul an pentru care avem date, numărul de născuţi vii s-a triplat în raport cu valoarea din 2012, ajungând la 1703 persoane, majoritatea nefiind de facto locuitori ai Vasluiului. Media anuală pe intervalul 2013-2020 e de peste 1400 de născuţi vii.

Cât înseamnă rata natalităţii dacă ar fi calculată la nivelul unei populaţii rezidente mai aproape de realitate – să zicem, de aproximativ 51-52 mii locuitori? Aproximativ 33 la mie! Aceasta înseamnă o valoare enormă, capabilă să stârnească „invidie” şi printre regiunile cele mai active demografic din ţările africane, ce încă se află în plină tranziţie demografică. Dar dacă raportăm născuţii vii la populaţia cu domiciliul stabil (dimensiune în afara realităţii locale) – aproximativ 131 de mii, în 2020, lucrurile încep să se suprapună pe o normalitate statistică şi demografică. Rata natalităţii va fi de aproximativ 13 la mie.

În cazul comunei Moşna, rezultatul ratei natalităţii, rată calculată la o populaţie de aproximativ 1600-1650 de locuitori (cam asta ar fi valoarea reală a populaţiei rezidente la ora actuală), sfidează absurdul. 5,5% (nici nu e nevoie să utilizez unitatea de măsura consacrată, promila – la miee o valoare aflată dincolo de capacitatea biologică a unei populaţii umane cu o structură dominată de populaţia matură-tânără (capabilă de reproducere, mai ales din perspectiva populaţiei feminine). Nici dacă o bună parte a femeilor apte de reproducere din comuna respectivă s-ar fi hotarât să-şi sincronizeze naşterile, nu cred că am putea obţine un astfel de rezultat în realitate. Mai ales că vorbim de valori mari într-un şir important de ani. Însă, dacă vom calcula la cei 6,5 mii locuitori din 2020 – valoarea populaţiei cu domiciliul (cu autohtonii emigraţi şi imigranţii formali basarabeni), rata natalităţii devine credibilă – peste 14 la mie.

Cu alte cuvinte, la oficiile stării civile nu s-au înregistrat doar copiii mamelor cu reşedinţa obişnuită, ci şi copiii mamelor cu domiciliul stabil. Consecinţa directă a acestui fapt e ca aceşti copii născuţi în altă parte, de către mame ce nu fac parte din populaţia de facto a localităţilor, supradimensionează într-o manieră semnificativă populaţia rezidentă oficială.

Ce înseamnă acest lucru? O supraestimare a populaţiei rezidente – cea care ar trebui să continue rezultatele cenzitare. Asta mă face să cred că, cel puţin din perspectiva născuţilor vii, judeţul Iaşi nu va înregistra decât cel mult 780 de mii de locuitori (nu peste 792-794 mii, cam câţi sunt prezenţi în baza de date TEMPO în dreptul populaţiei rezidente; atenţie, sper că am căzut de acord că milionul ăla de locuitori domiciliaţi în judeţ nu există în realitatea teritorială!). În privinţa municipiului reşedinţă, acesta va fi pe muchia unei valori rotunde – 300 de mii locuitori (date finale, analizate şi modelate statistic, nu cele primare, ce vor fi mult mai reduse!) – păstrându-şi (însă!) confortabil poziţia a III-a între oraşele secundare din România, după Cluj şi Timişoara.

Un fapt e liniştitor, totuşi. Comunele ce compun (alături de Iaşi) arealul urban morfologic (MiroslavaValea LupuluiCiureaHolbocaTomeştiRediu şi Bârnova) sau cele care nu aparţin acestei structuri teritoriale, dar care pot fi ataşate din punct de vedere funcţional aglomeraţiei ieşene (Leţcani şi Aroneanu) nu sunt ţinte predilecte ale imigraţiei formale basarabene. În cazul acestora, evoluţia va fi „pe bune”.

Dacă analizăm datele la nivelul naţional, constatăm că există o creştere importantă a numărului de născuţi vii, ceea ce ar însemna un surplus de aproximativ 170 de mii de născuţi vii pentru intervalul 2013-2020. Cu alte cuvinte, doar din perspectiva acestui indicator, populaţia rezidentă a României e mai degrabă de 18,9 milioane locuitori (dar nu ne vom opri aici!), şi nu de 19,1 milioane, cât sunt estimaţi în prezent. (Pe data viitoare)

Vă recomand să citiţi informaţiile aferente indicatorilor vehiculaţi în metadata TEMPO.

de George Țurcănașu, articol apărut în Ziarul de Iași, 7 aprilie 2022

Leave a Reply

Your email address will not be published.