Suplimentul de cultură / România plagiată, un proiect ce devine cât o țară

Victor Ponta, Codruț Olaru, Robert Negoiță, Gabriel Oprea, Radu Stroe, Bogdan Licu, Florin Roman. Este începutul unui pomelnic fără de sfârșit al demnitarilor, foști și actuali, ai statului român acuzați sau dovediți că suferă de sulfuroasa boală a plagiatului. Deși dovezile au apărut în presă, iar pentru orice om cu un minimal bun-simț nu mai e nevoie de confirmarea tribunalului.

România se remarcă frumos la acest capitol, avem șansa să fim și noi primii în lume la ceva. Că nu am reușit cu mortalitatea legată de COVID-19 (unde am luat doar argintul, după Rusia, dar înaintea Braziliei lui Bolsonaro sau a Indiei) e trist, evident, dar încercăm să recuperăm pe partea de furt intelectual. Bine, și cu partea de minore însărcinate care abandonează școala, dar asta e altceva: statistica privește numai Uniunea Europeană, nu întreaga lume, iar pudibonderia ne oprește să vorbim despre așa ceva, darămite să introducem educația sexuală în școli, ferit-ar sfântul, cine știe ce se vrea să se predea acolo și să fie dincolo de ce știm noi să facem! România educată, într-adevăr.

Înapoi la plagiat

Dovezile au fost tot timpul acolo. A trebuit însă să le și caute cineva și să le etaleze în fața unei opinii publice prea puțin interesată de stârpirea corupției de orice fel din România, care abia reacționează cu prefăcută uimire când se pră­bușește un pod refăcut acum un an. Dar, până la urmă, cineva a căutat aceste dovezi și le-a expus. Emilia Șercan a început să facă acest lucru cu niște ani în urmă – iar stricăciunea sistemului public care ne reprezintă, dar nu o face, a dus până la ame­nințarea cu moartea a jurnalistei. Amenințare venită acum un an, de altfel, chiar din partea conducătorilor de atunci ai Academiei de Poliție, chestorul de poliție Adrian Iacob și comisarul-șef Petrică-Mihail Marcoci, care între timp au fost și condamnați la închisoare. O operațiune care continuă și azi, prin încercarea de compromitere în stil sovietic a Emiliei Șercan. Or știam că poliția are datoria de a proteja cetățenii, nu de a îi agresa.

S-au schimbat conducătorii, dar năravul ba. Iar, în ciuda demer­surilor legale inițiate de jurnalista care a demascat atât de multe plagiate aparținând celor ce dețin puterea în țara asta, kompromatul nu pare a exista încă, s-a încercat mu­șamalizarea cazului și ignorarea realității. Bine, știm că suntem conduși de ignoranți, marea majoritate numiți, iar nu aleși, dar asta ne poate spune ceva despre dizolvarea statului numit încă România, cel puțin în acte. Dar stați, că nu se termină aici această saga a destrămării prin corupție. Și, mă tem că, la finalul acestor rânduri, ne vom da seama că e doar începutul.

România educată, o minciună cât un Cotroceni

În caz că nu mai țineți minte, România educată este numele „proiectului de țară“ pe care și l-a asumat, vreme de două mandate, adică zece ani, președintele Klaus Iohannis. Ce înseamnă asta? Dincolo de un document stufos scris într-o limbă de silicon și cu o armătură de rătăciri robotice, nimic. Absolut nimic.

Dar și nimicul are o însemnătate. Ce înseamnă asta? Înseamnă că asistăm la un atac orchestrat la nivel de țară asupra educației – tocmai prin acest nimic, alături de strădaniile făcute de ministrul Educației (pardon, e România, deci educației), domnul dublu academician Sorin Cîmpeanu (fost triplu academician – și nu, nu e o glumă, e o realitate tristă că se poate ajunge la așa ceva), aflat și el în grava eroare a plagiatului – încă neconfirmat juridic, trebuie spus. Dar e și greu să confirmi așa ceva când ac. ac. Cîmpeanu are pâinea, cuțitul, untul, sarea și satârul în propriile mâini.

Aceasta alături de instrumentalizarea SRI în mediul politic și public, un SRI care vrea să controleze arhivele naționale, practic să oblitereze, apoi să coloreze istoria după bunul plac al vreunui aparatcik. Ce urmează? Să primim de la SRI direcții de scriere a istoriei, de scriere în general? Să se facă artă în România numai conform liniei agreate? Se va dicta ce să spună profesorul la clasă și în câte silabe? Asta pare a fi dorința cârmuitorilor atât de sus puși încât, din teamă de amețeală, nu se uită în jos, în propria curte.

Instituțiile statului continuă asaltul asupra statului

Dar acum intră în scenă și Curtea Constituțională (CCR). Ceea ce ne arată că uneori e adevărată vorba că sunt interese mari la mijloc. Victor-Viorel Ponta (numit și CTRL+V. Ponta) a fost, fără îndoială, cel mai răsunător caz, fiind și cel care a desființat instituții pentru a își ascunde plagiatul, din postura de prim-ministru. Însă în enumerarea cu care am început trebuie să mai adaug un nume, care acum este cap de listă: actualul premier, Nicolae Ionel Ciucă.

General rezervist, cu doctorat făcut în lipsa bibliotecilor, pre­ședinte al PNL, Nicolae Ciucă este considerat unul dintre principalii candidați posibili pentru alegerile prezidențiale ce urmează în 2024. Nu mai amintesc de ne­numărați alți demnitari care și-au agățat în biografie doctorate mai mult decât suspecte. Pagina de față ar putea fi umplută numai cu numele lor.

Or asta nu se face, e urât, cum să fie un plagiator de toate, premier, general (r), pre­ședinte de partid? Soluția e la mintea coco­șului: nu îl dai deoparte pe incriminat, ci îl dezincriminezi – schimbi legea. Cum faci asta? Folosindu-te de CCR. În care CCR a fost instalat de curând Bogdan Licu, un alt plagiator, preferat de Klaus Iohannis, cei doi fiind legați de fire nevăzute pentru muritorii de rând.

Puțină istorie recentă

Încercarea de a-i scoate basma curată pe plagiatori nu este nouă.

Ca să nu prelungesc chestiunea, amintesc doar încercarea de acum trei luni de spălare a tuturor celor ce au plagiat înainte de 2011. Printr-un amendament strecurat în raportul final al Comisiei de Învățământ care viza educație copiilor defavorizați (!) apărea și aceas­tă prevedere, asumată de deputatul Cătălin Zamfir Manea: „Sancțiunea retragerii titlului de doctor […] se aplică pentru titlurile de doctor elaborate și acordate în baza standardelor de etică și calitate profesională stabilite în actele normative emise pentru punerea în aplicare a Legii edu­cației naționale nr. 1/2011“.

Amendamentul a fost amendat – iar fiind descoperit, nu a trecut. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că atacul s-a oprit. Pur și simplu a trecut mai departe, la nivelul următor.

Păi ce poate fi mai sus de Parlament? Simplu: legislatorul suprem, îndreptarul absolut, păstrătorul esenței acestei Românii a lor – CCR.

Competențele de cercetare ale CCR

CCR își arogă o serie de com­pe­tențe pe care nu le are, decizând ce înseamnă plagiatul – prin urmare, ce înseamnă cercetarea. Astfel, intră în scenă fosta judecătoare Corina Michaela Jîjîie, acuzată că și-a plagiat lucrarea de doctorat, lucru confirmat de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), organismul care are menirea să valideze sau să invalideze o teză de doctorat.

Atunci Corina Jîjîie, supărată, invocă în fața CCR o excepție de neconstitu­ționalitate, pe care Curtea, în frunte cu Bogdan Licu, o acceptă. Să dăm cuvântul hotărârii: „dispozițiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt constituționale în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice“.

Respectivul articol este cel care prevede retragerea titlului de doctor. Cum punctează Emilia Șercan, aceasta înseamnă doar atât: „un titlu de doctor obținut în baza unei teze de doctorat plagiate va putea fi retras doar înainte ca ministrul Educației să semneze ordinul de ministru prin care atribuie titlul de doctor“. Prin urmare, va fi plagiat doar dacă e desemnat doctor plagiatorul, înainte de semnătura ministrului. Că trebuie respectiva semnătură pentru a avea titlul de doctor care ar putea fi retras nu intervine în logica discursivă a Curții. Deci dacă semnezi, ești doctor. Atât. Absurdul e la el acasă în cercurile puterii din România. Totul pentru a se spăla pe ei între ei, pentru a rămâne intangibili și nerușinați.

Gata, prin aceasta onoarea a fost reperată. Numai bietul Ponta și-a pierdut titlul degeaba, nu? Poate ar fi cazul să fie rugat să și-l ia înapoi.

Spălarea obrazului necrăpat de rușine al plagiatorilor înseamnă scuiparea obrazului întregii țări. O țară în care de acum plagiatorii vor… continuarea, AICI 

articol de Radu Cucuteanu, apărut în Suplimentul de cultură, 14 iunie 2022

Leave a Reply

Your email address will not be published.