cursdeguvernare.ro: Pandemia inechitabilă economic. Cum au fost lovite și când își vor reveni județele și regiunile României

cursdeguvernare.ro: Pandemia inechitabilă economic. Cum au fost lovite și când își vor reveni județele și regiunile României

Dincolo de revenirea economică în V care se conturează la nivel național, trebuie remarcat că, potrivit datelor publicate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, rezultatele sunt foarte diferite în profil teritorial. Potrivit indicatorului de referință PIB/locuitor, vom avea în 2021 refacerea nivelului din 2019 doar în patru regiuni și 20 de județe.

ZIARUL DE IAȘI: Marele plan de 30 miliarde de euro de la UE ocoleşte iar Iaşul. Stăm chiar mai rău ca prima dată

ZIARUL DE IAȘI: Marele plan de 30 miliarde de euro de la UE ocoleşte iar Iaşul. Stăm chiar mai rău ca prima dată

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de circa 30 miliarde de euro alocaţi de Bruxelles României, a fost pus aseară de Guvern în consultare publică. Prima constatare la o primă lectură: Iaşul este pomenit doar cu un mic tronson de centură. Asta în timp ce oraşe comparabile primesc sume remarcabile. Zona Cluj, de exemplu, primeşte un miliard de euro pentru metrou, 1,8 mld. pentru electrificare linie Cluj - Episcopia Bihor, dar şi 2,1 mld. la Autostrada Transilvania, de la Cluj spre vest. Reacţiile liderilor liberali au lipsit aseară