#VOCILEMOLDOVEI Festivismul: parte a moștenirii ceaușiste

de Dorin Dobrincu

În anii 1970-1980, când comunismul era tot mai înfloritor în România lui Ceaușescu, se celebrau frecvent zile, ani, secole și milenii. Oamenilor scoși cu forța în piețele orașelor li se aminteau semnificațiile politice ale unor evenimente reale sau închipuite. Cu cât erau mai multe și mai mari problemele momentului – și erau destule, într-o perioadă a penuriei generalizate și a fugii din raiul național-comunist -, cu atât se recurgea mai des la sărbători ideologizate. Trecutul fusese măreț, prezentul era de aur, iar viitorul urma să fie luminos.

foto Facebook / Mihai Chirica

Ba 2050 de ani de la crearea unui stat dac care obligatoriu trebuia să fi fost centralizat, ba câteva sute de ani de la înființarea unui oraș, ba alte secole de la o bătălie sau alta. Peste toate erau sărbătorite – și reluate an de an – revoluția de eliberare (fostă insurecție, fostă lovitură de stat/palat), ziua înființării formațiunii politice bolșevice autohtone, ziua de naștere a secretarului general ș.a.m.d. Pe scurt, toate manifestările publice celebrau statul, partidul – sau partidul-stat, în diversele sale metamorfoze – și liderul ieșit din subterana comunistă.

Prăbușirea regimului totalitar, în decembrie 1989, a dus la un reflux al festivismului în piețele și pe străzile patriei. Erau avute în vedere ziua națională, schimbată de la 23 august la 1 decembrie, precum și câteva momente cu semnificație pentru istoria statului. Sărbătorile religiose au câștigat drept de cetate, după decenii de ascundere forțată între zidurile lăcașurilor de cult.

Treptat, de-a lungul celor aproape trei decenii care ne despart de prăbușirea regimului totalitar, au apărut tot felul de ocazii pentru manifestarea puterii prin sărbători. Cele mari par să fie puse în scenă destul de asemănător peste tot. Cele locale diferă – totuși, nu prea mult, din câte am putut observa – de la o regiune la alta, de o localitate la alta. Unele par să fie (și) sărbători ale comunităților, altele sunt (doar) ocazii pentru politicienii locali, mai ales din partidele aflate la putere, să toace bani publici, să câștige sau să mențină ceva capital electoral. Cu cât rezultatele sunt mai modeste sau inexistente, cu atât se agață politicienii de orice festivitate.

Pe puternicii zilei îi vezi pe scenă, la tribună, în costume bune, cu tricolorul pus pe chept, cu mâinile făcute inimioară și cu figuri mulțumite sau smerite, după caz. Alături stau frecvent oameni în uniforme variate, pe care mărimile vor să îi aibă alături. Se țin discursuri care se vor înălțătoare, însă cel mai adesea sunt doar însăilări de fraze goale. Adică menite a ascunde nerealizările edilitare, dar și rețelele de corupție. Așa se transformă sărbătoarea în festivism. Este în parte o moștenire a ceaușismului.

Tot ținându-se de festivisme, cumătrii și șperțuri, nu e de mirare că multor politicieni le rămâne prea puțin timp pentru a face administrație. Destui dintre ei sunt, de fapt, baraje în calea dezvoltării comunităților.

Leave a Reply

Your email address will not be published.