#VOCILEMOLDOVEI Șoșorevoluția

de Dorin Dobrincu

Iașul a fost blagoslovit de conducerile partidelor centraliste cu mulți parașutiști politici de-a lungul anilor. Și în alte județe au ajuns batalioane de parașutiști buni de gură sau doar cu bani, în orice caz situați în preajma liderilor de cooperative politice, adică acolo unde se împart mandatele pentru reprezentarea națiunii.

Diana Șoșoacă. sursa foto: Facebook

În Parlamentul actual sunt mai mulți asemenea parașutiști, doi la PNL, rezilienta Iulia Scântei, veșnica pilă a Alinei Gorghiu, și Alexandru Kocsis, loialul însoțitor al lui Ludovic Orban. Iar de la AUR a fost trimisă aici Diana Șoșoacă, o minune a naturii, un exemplu de educație desăvârșită.

Doamna Șoșoacă nu locuiește în Iași – de fapt, nu are vreo legătură cu orașul sau cu județul –, însă ajunge în urbe când e rost de spectacol (propriu), cînd este sărbătoare populară sau când vrea să le ia fața foștilor ei colegi din partidul cu nume de metal. Astăzi a aterizat în orașul pe care pretinde că l-ar reprezenta în mall-ul parlamentar și s-a înfățișat în Piața Unirii înconjurată de admiratori, că doar face niște anișori, dintre care aproape unul în slujba națiunii.

După ce a început transmisia pe pagina sa de Facebook, deloc distinsa senatoare îi mai punea din când în când la punct pe unii, altora le dădea să țină ceva sau îi chema la ordine („Vino-ncoace! Taci din gură!”). Toți se executau, plini de respect.

După ce se face așa cum dorește, vocea națiunii scoate niște hârtii, pe care le tot frământă în mâini, și anunță poporul: „Începem rezistența națională și mișcarea de eliberare a României. Îi ceva ce nu a făcut nimeni niciodată”. Cei din jur așteaptă vrăjiți dezvăluirea marelui plan.

Însă după acest început care probabil a oprit și tramvaiele care circulau în apropiere, senatoarea se poticnește, nu-și mai găsește cuvintele, se uită năucită în jur, dă semne de nervozitate. Unui apropiat dispus să o ajute, care îi șoptește ceva, așa cum fac școlarii, senatoarea i-o retează scurt: „Lasă-mă-n pace!”. Și o lasă.

În cele din urmă doamna își revine, face trimitere la Constituție, la Curtea Constituțională, amintește de înaltă trădare. Pronunță numele câtorva cetățeni care împreună cu D.Ș. vor cere dizolvarea partidelor politice care „au încălcat”, „au trădat” ș.a.m.d. Sunt mitraliate la rând PSD, PNL, UDMR, USR. Nu este amintit AUR – partidul care i-a dat doamnei un certificat de circar profesionist, din motive de „cauză”. Patosul revoluționar a ținut-o pe senatoare vreo cinci minute, după care s-a pierdut în adulația poporului aflat în piață.

Leave a Reply

Your email address will not be published.