Ziarul de Iași: A8 – „Escaladare. Renunțăm la menajamente”. Conflict total cu Guvernul

Modul revoltător în care noul guvern PSD-PNL pare se pună problema finanţării proiectelor de infrastructură ale Iaşului şi Moldovei i-a pus în poziţie de atac pe liderii asociaţiilor locale pro-autostradă. Aceştia au organizat ieri o conferinţă de presă comună, după consultările de la Bucureşti din ziua anterioară. Dorin Dobrincu, de la Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, susţine că e nevoie de „escaladare în privința discursului public, dar şi în privinţa atitudinii publice”. La rândul lor, liderii Împreună pentru A8 au anunţat ieri că se mută în Ministerul Transporturilor. „Acolo, în biroul ministrului, se discută şi se fac prioritizări. Nu consultări, că acestea sunt de faţadă”, susţine Cătălin Urtoi.

Liderii Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei şi ai Împreună pentru A8 au prezentat ieri un nou set de concluzii după întrevederea membrilor asociaţiilor pro-autostradă şi a politicienilor ieşeni cu vicepremierul Sorin Grindeanu, care este şi ministru al Transporturilor, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, care este şi preşedintele PSD. „Am arătat public că proiectul A8 are o susţinere foarte largă din partea societăţii civile şi a politicienilor. La aceeaşi masă au stat politicieni din toate partidele care susţin autostrada A8”, a spus Ionel Apostol, preşedintele IptA8.

De la MDM, Dorin Dobrincu a observat că, „cu două excepţii, au fost doar politicieni din judeţul Iaşi. Atâta tot. Foarte direct, de la PSD au fost trei deputaţi: Vasilică Toma, Marius Ostaficiuc şi Silviu Macovei, de la USR au fost prezente Cosette Chichirău şi Monica Berescu, din partea PNL a fost Alexandru Muraru, din partea USR Neamţ a fost Iulian Bulai, iar de la UDMR Covasna, Zacharie Benedek. În rest, nu a fost niciun politician din vreun alt judeţ al Moldovei. Asta ne arată că politicienii ieşeni au capacitate redusă de influenţare a colegilor din propriile partide, că Iaşul, deşi e important ca judeţ şi oraş, nu reuşește să tracteze grupurile politice din celelalte judeţe ale Moldovei”.

„Grupul PSD de la Iaşi pur şi simplu nu contează”

Dorin Dobrincu a subliniat că „A8 este primordială pentru Moldova, este un proiect despre care discutăm deja de 14-15 ani, este introdusă în proiectul MasterPlanului de Transport al României, are o lege din 2018 care prevede construirea ei. Este numită şi Autostrada Unirii, dar vedem că deocamdată nu uneşte nimic. A13, deşi a fost proiectată ulterior, a fost împinsă mereu în faţă de grupul PSD de la Bacău. Grupul PSD de la Iaşi pur şi simplu nu contează”, a conchis el.

Ionel Apostol a reamintit cele trei puncte „cucerite” la întâlnirea de la Bucureşti, respectiv prelungirea dezbaterii publice a controversatului Plan Investiţional, înfiinţarea unei comisii interministeriale care să includă şi reprezentanţi ai asociaţiilor civice ieşene, menită să ajute la rezolvarea blocajelor de ordin birocratic în derularea proiectului, şi reluarea şedinţelor de progres săptămânale la CNAIR. „Nu ne vom opri aici. Vom cere în luna ianuarie o altă întrevedere de acest gen”, a mai spus Apostol, invocând prezenţa mai multor parlamentari ieşeni, nu doar a şase dintre ei, câţi au fost alaltăieri.

Colegul său de partid şi de asociaţie, Cătălin Urtoi, a anunţat că vor fi prezenţi zilnic la Ministerul Transporturilor până la finalul perioadei de consultare publică. „Nu ne încredem în ce ne-a promis ministrul Grindeanu. Acolo, să ştiţi, în faţa biroului ministrului Transporturilor, după şedinţele operative de la 9 la 10, se formează un şir indian şi fiecare vrea să intre. Acolo se discută şi se fac, cum le zicem noi, prioritizări. Nu consultări, că acestea sunt de faţadă”, a declarat Cătălin Urtoi.

Cum a fost dată la o parte Autostrada Unirii

Dorin Dobrincu a mers şi mai departe, afirmând că, dacă politicienii nu îşi fac treaba, „credem că trebuie să renunţăm la menajamente. Este nevoie de o escaladare în privinţa discursului public şi în privinţa atitudinii publice. (…)Această autostradă nu va deveni realitate dacă nu există o presiune dinspre asociaţii, partide şi opinia publică. Din păcate, realitatea este că trăim într-o regiune care este aproape deşertificată din punct de vedere civic. Oamenii au aşteptări mari, nu fac diferenţa dintre partide şi asociaţiile sau grupurile care pun presiune, care iau atitudine”, a mai spus Dobrincu, menţionând inclusiv ieşirea în stradă.

Pe de altă parte, profesorul George Ţurcănaşu, de la Facultatea de Geografie, membru MDM, a trecut în revistă criteriile pe baza cărora a fost stabilită lista de priorităţi din controversatul Plan Investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport în 2020-2030. „E o însumare pur şi simplu a unor indicatori”, a spus el. Alegerea acestora omite criterii precum numărul potenţialilor participanţi la traficul pe viitoarea rută de viteză, dar fiecare proiect a primit punctaj egal pentru strategie teritorială şi militară. A fost ignorat, de asemenea, criteriul importanţei regionale şi internaţionale al A8, situată pe un coridor care începe de pe malul Mării Negre, de la Odessa, şi se îndreaptă spre centrul Europei.

de Radu Meșniță, Ziarul de Iași, 10 decembrie 2021

Leave a Reply

Your email address will not be published.