Ziarul de Iași: Câteva date statistice recente (I)





de George Țurcănașu

Prolegomene

George Țurcănașu

Atunci când avem capacitatea şi forţa de a schimba lucrurile la nivelul structurilor teritoriale sunt adeptul paşilor mici, dar făcuţi la timp, decât al terapiei de şoc, utilă uneori şi aceasta, dacă am amânat prea mult o intervenţie ce a creat deja dezechilibre majore unui sistem teritorial. Terapia de şoc aduce cel mai adesea dezechilibre suplimentare în sistem, dezechilibre ce vor avea un impact negativ pe termen lung sau mediu. Reglajele fine şi mai dese în sistem nu vor destabiliza structurile teritoriale, pentru că acestea devin adaptări fireşti, conforme evoluţiilor.

Iată, de pildă, autorităţile noastre centrale ar fi putut crea în perioadele (intermediare, fără doar şi poate!) de relaxare ale crizei Covid-19 un nivel regional de organizare al sistemului sanitar, pentru că direcţiile sanitare judeţene s-au dovedit prea mici şi neputincioase în rezolvarea problemelor ivite. Şi nu a fost vorba doar de sutele sau de miile de cazuri SARSCoV2  internate în centrele medicale de importanţă regională, de la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara sau Craiova, ci de gravele probleme structural-teritoriale ale sistemului sanitar. Avem o ierarhie a centrelor spitaliceşti specifică unor state cu structuri regional-administrative, dar nu avem şi instituţiile care să le coordoneze.

Dacă ar fi existat direcţii regionale sanitare sau echivalentul unor prefecturi la nivel regional, cu siguranţă nu ar fi fost nevoie de reacţia (şi aceasta întârziată a) centrului naţional, obligat să intervină prin intermediul instituţiilor militarizate pentru a completa vidul de putere la nivelul teritorial regional. În Moldova, au fost asigurate conduceri militarizate spitalelor judeţene din Suceava, Piatra Neamţ sau Focşani. Ceea ce e interesant e că am avut resursele necesare la nivel regional pentru a reechilibra sistemele sanitare ale judeţelor cele mai afectate. Dovadă stă faptul că spitalele au fost redeschise şi au funcţionat prin detaşarea în primul rând a medicilor din municipiul Iaşi, centru sanitar ce concentrează mai bine de jumătate din medicii de spital ai Regiunii de Dezvoltare Nord-Est.

E mai eficient să rezolvi o criză la un nivel scalar inferior (în cazul de faţă, cel regional), decât să implici întregul sistem teritorial naţional. Oricum, după cum evoluează lucrurile, în foarte scurt timp, statul român va fi nevoit să intervină în aceeaşi manieră, la fel de brutală şi cu cizmele (la propriu!) în sistemul sanitar românesc.

Despre necesitatea bazelor de date

În construcţia unei strategii de dezvoltare, indiferent de scara de referinţă, e necesar să cunoaştem datele statistice (cu cât sunt mai recente, cu atât mai bine!), evoluţia acestora, dar şi contextul spaţial la care e conectată unitatea teritorială analizată. În funcţie de scara spaţială de referinţă, contextul, adesea ignorat de autorităţi, devine o noţiune supusă trans-scalarităţii. Pentru a explica această caracteristică a contextului, am să apelez la câteva exemple. Pentru oraşul Podu Iloaiei (un UAT local) contextul e reprezentat de vecinătatea rurală imediată a cărei loc central e, dar şi de celelalte structuri administrative locale din judeţul Iaşi. Din perspectiva sistemului de aşezări, pentru acest mic oraş ieşean e foarte important comportamentul demografic, social, economic sau cultural al UAT-urilor locale de pe acelaşi palier ierarhic (Târgu Frumos, Hârlău, Răducăneni, Belceşti) sau al unor UAT-uri situate pe palierele superioare – în primul rând comportamentul municipiului Iaşi. Urmând acelaşi raţionament, e necesar să contextualizăm judeţul în raport cu structurile similare la nivelele scalare superioare – regional şi naţional, iar regiunea, în raport cu structurile similare de la nivel naţional sau trans-naţional.

Prin analiza diacronică a contextului vom obţine o imagine mai complexă a locului pe care-l ocupă UAT-ul respectiv în sistemul de relaţii de la nivelurile scalare superioare; din această perspectivă, putem observa creşterea atractivităţii sau, dimpotrivă, o deplasare spre zona repulsivă a UAT-ului analizat; aceste evoluţii devin astfel repere importante în diagnosticul teritorial şi al capacităţii de rezilienţă.

Câţi mai suntem?

În acestă perioadă a anului apar foarte multe informaţii statistice ce completează baza de date TEMPO-INSSE (şi nu numai!). Iată, de pildă, acum câteva zile au apărut datele ce vizează populaţia rezidentă a României la 1 ianuarie, pe grupe de vârstă, sex şi mediu de rezidenţă (urban şi rural) la nivelurile scalare al macroregiunilor (NUTS1), regiunilor de dezvoltare (NUTS2) şi judeţelor (NUTS3). Vă reamintesc că NUTS reprezintă Nomenclatorul unităţilor teritoriale pentru statisticăiar numerele ce însoţesc această abreviere reprezintă scara spaţială la care se raportează informaţia statistică.

Populaţia rezidentă, chiar dacă nu e contabilizată şi la nivelul local (comune, oraşe şi municipii), reprezintă un reper foarte important, fiind populaţia prezentă de facto în România şi între limitele substructurilor sale teritoriale. Mai mult, vorbim de un interval de evoluţie demografică ce s-a manifestat în interiorul pandemiei. Raportându-ne la evoluţia din anii anteriori, ne putem face o idee despre cum a influenţat criza sanitară sistemul de populare românesc, dar şi despre capacitatea de rezilienţă a teritoriilor judeţene din perspectiva demografică.

Populaţia României a ajuns la 19 186 201 locuitori, pierzând în intervalul 1 ianuarie 2020 – 1 ianuarie 2021 142,7 mii persoane, ceea ce înseamnă un declin relativ de -7,4 la mie (!). Această involuţie reprezintă replierea demografică cea mai severă din perioada de după 2011 (anul ultimului recensământ), media anilor anteriori fiind de aproximativ -5 la mie. Acest declin e datorat atât bilanţului natural, cât şi bilanţului migratoriu, ambele negative.

Conform datelor, doar trei jueţe au avut o evoluţie pozitivă în ultimul an: Ilfov (+16,8 mii persoane; 34,5 la mie – creştere relativă), Cluj (+782 locuitori; +1,1 la mie) şi Iaşi, mai degrabă stagnant (+53 locuitoti; <+0,1 la mie). Am putea asimila zonei stagnante şi judeţele Timiş şi Braşov, ce au pierdut doar 0,9 la mie, respectiv 1,1 la mie.

În plan regional, cele opt judeţe ale Moldovei au coborât sub 4 milioane de locuitori, involuţia demografică având valori peste media naţională (-9 la mie). Alături de judeţul Iaşi, doar Suceava are un declin inferior mediei naţionale (-6,4 la mie). Toate celelalte judeţe au pierdut între 11,2 şi 13,8 la mie din populaţie. (Pe săptămâna viitoare)

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

articol apărut în Ziarul de Iași, 23 septembrie 2021

Devino membru MDM