Ziarul de Iași / Periferice

Am văzut în ultimele două-trei săptămâni pe canalele de comunicare media atitudini ale unor persoane care se revoltă pe cei ce reacţionează cu empatie la dramele ucrainenilor. Ba că ne-am iubi mai abitir „vrăjmaşii” (!) decât pe ai noştri, ba că Ucraina e încropită (şi) din teritorii româneşti, ba că „ne-au dat-o la gioale” în cazul unor chestiuni de natură geopolitică – Insula Şerpilor, nava Rostock, sau despre comportamentul inadecvat al politicienilor din ţara vecină vis-à-vis de învăţământul în limba maternă a minorităţilor… Această retorică radicală culminează cu ar fi timpul să ne luăm teritoriile înapoi!

George Ţurcănaşu este lector doctor
la Departamentul Geografie
din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Cu excepţia ultimei ziceri, fiecare „revoltă” scoasă din contextul inadecvat de care abuzează cei care scriu astfel de texte are o oarecare noimă. Dar în reacţiile semenilor noştri e vorba de empatie şi omenie, adică de reacţii normale pentru oamenii normali. Nu e vorba de geopolitică, nici de cea meschină, de la scara locală, nici de cea globală. E un timp pentru toate, dragi prieteni.

Asemenea reacţii din partea unor oameni ce întrevăd acum timpul revanşei, mi-a adus aminte de o cugetare citită acum mai mult timp pe net, pe care am s-o reproduc aici cu o oarecare aproximaţie: autorilor unor astfel de texte le stătea mai bine să tacă şi să dea impresia că sunt săraci cu duhul decât să scrie şi să înlăture orice dubiu.

*

Prietenul şi colegul MDM, Alexandru Cohal a „scanat” presa de limbă italiană şi de limbă engleză încă de la debutul crizei refugiaţilor ucraineni. Iată şi concluzia sa: Rare sunt articolele serioase despre fenomenul socioantropologic al migraţiei acestor victime de război, adică acele articole cu mai puţin patos şi cu mai puţine feţe de copii în prim plan. Şi mai puţine sunt articolele pentru care gazetarul străin s-a deranjat să apeleze la nume cunoscute sau mai puţin cunoscute ale sociologiei istoriei şi ale sociologiei migraţiei.

Mai mult, Alexandru a constatat că dacă jurnaliştii au mai întrebat pe ici, pe colo câte ceva despre teoria migraţiei, au apelat exclusiv la specialişti din Bucureşti şi Cluj: Ei bine, prieteni, niciun cercetător în sociologia migraţiei, niciun profesor de istorie din regiunea Moldova nu a fost intervievat de presa străină în ultimele două săptămâni. La Iaşi, Suceava, Galaţi, se pare că nimeni nu e capabil să îngaime două vorbe despre fluxurile de ucraineni ce intră prin Moldova şi Tulcea ca să se împrăştie prin Europa, nici despre impactul mişcărilor de populaţie asupra băştinaşilor. Studiul migraţiilor (forţate) pare a fi exclusiv apanajul Bucureştiului şi Clujului. Toţi sunt experţi în solidaritatea românilor cu ucrainenii, deşi nu prea am citit la aceşti experţi nimic substanţial despre subiect, şi nimic care să vină de pe urma unei proprii cercetări de teren ori de pe urma unei teoretizări proprii a fenomenului.

*

Lăsând supărarea regională la o parte, am să vă propun un exerciţiu cartografic pe vreme de război. Geografii contemporani apelează adesea la modele matematice de potenţial de interacţiune, validate în ultimele decenii, reuşind să estimeze cu o oarecare acurateţe fluxurile. În mod obişnuit, suntem interesaţi de fluxurile de persoane pe timp de pace – spre diverse obiecte şi obiective importante în plan teritorial – aeroporturi, universităţi, spitale, locul de muncă etc.

CLICK  AICI pentru a mări HARTA

Însă, e extrem de dificil să modelăm matematic o mobilitate forţată precum cea a ucrainenilor, una cu prea multe variabile ce ar trebui luate în calcul. Dacă migraţia din proximitatea frontierelor e cumva predictibilă, bazându-se pe teritorialităţi relicte şi pe identităţi încă manifeste, cea de la distanţă, cu originea în estul, centrul sau sudul Ucrainei, e cel mai adesea haotică. Itinerarul nu e întotdeauna cel mai scurt, fiind influenţat de oportunităţile din spaţiile tranzitate, dar şi de imaginea de marcă a zonei destinaţie.

Trei categorii spaţiale sunt importante într-o astfel de mobilitate a refugiaţilor – zonele de frontieră, oraşele de tranzit şi zonele de destinaţie. Uneori separaţia dintre oraşele de tranzit şi cele de destinaţie nu e perfectă. Ceea ce ar putea fi doar un punct de tranzit în planul iniţial al refugiatului, s-ar putea transforma într-un punct de destinaţie. Experienţa celor trei săptămâni de la declanşarea crizei refugiaţilor demonstrează că ţara noastră nu e o destinaţie finală favorită pentru ucraineni, puţini dintre aceştia cerând azil.

*

Fenomenul pe care l-am cartografiat e PUŢIN PROBABIL – un alt exod, în cazul în care Putin găseşte de cuviinţă să inunde cu militari cealaltă jumătate a Moldovei. Această puţin probabilă migraţie e (însă!) mai predictibilă. România va fi mult mai încercată, fiind singura ţară pe vectorul vestic al unei mişcări de refugiere a basarabenilor. Comuniunea lingvistică şi adesea identitară vor determina ca mulţi basarabeni să-şi aleagă destinaţia finală în localităţile româneşti. Aceste caracteristici vor face gestionarea fluxurilor mult mai dificilă. În plus, tot Moldova (apuseană), cea mai săracă regiune a ţării, va fi zona cea mai încercată, cel puţin pe termen scurt şi mediu.

CLICK  AICI pentru a mări HARTA

În mod sigur, numărul de potenţiali refugiaţi va fi mult mai mare, cel puţin pe unitate de timp. Un semnal de alarmă pentru autorităţile centrale, ce nu numai că au fost prinse nepregătite în cazul migraţiei ucrainenilor, dar au şi reacţionat cu întârziere.    

Baza de date şi hărţile au fost realizate imediat după ce l-am auzit pe Arafat bolmojind ceva domnului Iohannis, în faţa unui ppt, la prima vizită pe care preşedintele a făcut-o în tabăra de la Siret. Ce bolmojea? Că în cazul puţin probabil de invadare a Republicii Moldova vom realiza şi un hub pentru refugiaţi la Huşi. Am vrut să văd dacă matematica spaţiului confirmă localizarea hubului ca fiind cea optimă. Ce pot să vă spun acum e că această localizare ar fi bună, dar doar pentru un hub secundar.

Că va fi planificat sau nu, Iaşul va deveni hubul principal din proximitatea frontierei al unei eventuale migraţii forţate din estul Moldovei. Mai mult, Iaşul va fi şi una dintre destinaţiile finale principale. E singurul oraş de lângă frontieră ce oferă toate modurile de transport necesare tranzitului – rutier, feroviar şi aeroportuar.

Nu mai vorbesc de fragilitatea societăţii civice (cea care s-a ocupat în mod special de refugiaţii ucraineni) din zonele mai puţin populate ale Moldovei! În primul rând, avem probleme grave cu infrastructura de transport în zona oraşului vasluian. Huşul nici măcar nu mai e legat la sistemul feroviar naţional. Deci, domnilor guvernanţi, repuneţi în funcţiune măcar linia de cale ferate Crasna-Huşi, dacă tot persistaţi în eroare!

Un soi de erată: după întâlnirea de ieri între autorităţile din Republica Moldova şi România, ce a avut drept scop o strategie comună în ceea ce priveşte drenarea refugiaţilor din Ucraina, ce au umplut pană la refuz micul stat din estul României, exerciţiul cartografic realizat începe să capete sens şi în lumea reală – cel puţin pe teritoriul României. În ecuaţia fluxurilor putem schimba doar structura persoanelor – nu vor mai fi moldoveni din est, ci ucraineni. Din această perspectivă, se schimbă însa timpul migraţiei, majoritatea ucrainenilor nevâzând în România destinaţia finală.

de George Țurcănașu, articol apărut în Ziarul de Iași, 17 martie 2022

Leave a Reply

Your email address will not be published.