Ziarul de Iași / Recensământ 2022. Câţi vom mai fi fiind? (I)

Recensământul amânat pentru 2022 va rezolva, măcar în parte, câteva dileme cu care se confruntă demografia din România. Iar după ce vom avea rezultatele parţiale sau finale, s-ar putea să ne mirăm foarte cum de estimările oficiale ale populaţiei rezidente sunt atât de mult supradimensionate în raport cu rezultatele recensământului.

George Ţurcănaşu este lector doctor
la Departamentul Geografie
din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

În textul de faţă mă voi concentra pe acele surse care generează ecartul demografic adesea foarte mare ce apare între datele de la recensământ şi populaţia rezidentă estimată (categoria demografică care contează în construcţia indicatorilor demografici şi economici). Am explicat de multe ori în articolele din rubrica Teritorii subiective ce înseamnă populaţia rezidentă şi populaţia cu domiciliul (potrivit căreia avem un million de locuitori în judeţ şi vreo 400 de mii în municipiul reşedinţă – date absolut inutile), dar şi raporturile dintre acestea, încât am să mă rezum, din considerente care ţin de întinderea textului, doar la prima frază din definiţia primei categorii demografice: populaţia rezidentă reprezintă totalitatea persoanelor cu cetăţenie română, străini şi fără cetăţenie, care au reşedinţa obişnuită pe teritoriul României [şi pe teritoriul UAT-urilor locale sau judeţene – n.r.]. Restul definiţiei şi observaţiile privind încadrarea sau nu a diverselor categorii de populaţie în interitorul populaţiei rezidente le puteţi afla din metadata bazei de date TEMPO a INSSE. Pentru detaliile privind populaţia cu domiciliul tot metadata TEMPO vă lămureşte. De asemenea, vă recomand să citiţi şi textele lui Ciprian Iftimoaei, apărute tot la secţiunea de Opinii a Ziarului de Iaşi.

Ce observăm după recensămintele recente realizate în statele din Sud-Estul Europei?

Croaţia şi Bulgaria şi-au publicat deja datele obţinute la recensămintele realizate în 2021. Recensământul croat a scos la iveală o scădere importantă a populaţiei. Cu mai puţin de 3,9 milioane de locuitori înregistraţi, scăderea faţă de recensământul anterior (2011) a fost de peste 9,25%. Nici un županije (echivalentul judeţului) nu a înregistrat creştere demografică.

Recensământul din Bulgaria a scos la iveală o depopulare mai avansată decât cea estimată. Conform acestuia, populaţia statului vecin nu mai atinge decât 6,52 milioane de persoane (precizez că nu sunt datele finale, ce ar putea să fie mai mari, prin adăugarea unor persoane absente de la domiciliu pentru o perioadă mai redusă de 12 luni – lucrători sezonieri sau în termen în străinatate, studenţi etc.). Pentru anul 2020, statistica bulgară estima o poplaţie de 6,92 de milioane, ceea ce ar înseamnă o diferenţă între cele două valori de 400 mii de locuitori (aproape 6% din populaţia estimată). La nivelul ultimilor două recensăminte (2011 şi 2021), scăderea e de-a dreptul dramatică – peste 844 mii persoane (11,5%).

Vom identifica şi noi o subpopulare în România, în raport cu populaţia rezidentă estimată în prezent (19.1 mil.), categorie ce continuă în linii generale seriile statistice cenzitare, obţinute periodic la recensaminte? Va fi mai mare ecartul relativ între populaţia recenzată şi cea estimată, în raport cu ţările din zonă? E dificil de dat un răspuns la momentul actual, mai ales că şi demografia României e mai complicată decât cea a statelor menţionate. Oricum, dacă datele primare de la recensământ vor înregistra o abatere similară Bulgariei, populaţia României va mai fi doar de aproximativ 18 milioane de persoane, cu mai bine de un milion de locuitori mai puţin decât estimările actuale.

În primul rând, complexitatea demografică a României e alimentată de migraţia formală basarabeană, care gonflează statistic populaţia cu domiciliul (ce are valori mai mari decât populaţia rezidentă, după cum am văzut, prezentă de facto în localitate, judeţ sau la nivel naţional – acest fapt e specific ţărilor de emigraţie).

„Diavolul se ascunde în detalii” (sau care sunt sursele unui eventual declin şi mai accentuat decât cel estimat al populaţiei României?).

Fără doar şi poate, migraţia externă sau cea internă (în cazul nivelelor teritoriale inferioare) va fi o sursă de prim ordin în replierea oficială a numărului de locuitori din România şi din UAT-urile sale. Dar această sursă nu e atât de lesne de controlat pe TEMPO. Însă, există alte două surse principale de repliere, care pot fi demonstrate cu datele din baza de date.

O primă sursă, importantă pentru dimensiunea nivelurilor scalare inferioare naţionalului (LAU2 – municipii, oraşe şi comune, NUTS3 – judeţele şi NUTS2 – regiunile de dezvoltare), e populaţia care a obţinut viza de rezidenţă pentru ultimul an (12 luni reprezintă valabilitatea acesteia). E lesne de observat că marile centre universitare vor suferi cele mai agresive replieri în raport cu estimarea actuală, având în vedere faptul că până nu demult cursurile şi lucrările practice s-au desfăşurat în principal în online. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că aceste oraşe au şi un număr important de salariţi în domeniile IT&Outsourcing, ce au lucrat şi pot lucra în continuare în online, în regim de homeworking. În condiţiile în care prezenţa fizică nu a mai fost obligatorie, s-a produs o diminuare consistentă a numărului de stabiliri cu reşedinţa (viza de flotant).

Iată, Iaşul a înregistrat în perioada de după recensământul din 2011 valori ale numărului de stabiliri de reşedinţă (vezi în TEMPO tabelul POP304B – Stabiliri de resedinta pe judete si localitati – fără semne diacritice!) cuprinse între 15 şi 17,7 mii persoane. În 2020, această valoare nu a mai depăşit 9,5 mii persoane. Nu prea avem motive să credem că situaţia va fi alta în anul curent.

Cea de-a doua sursă prezentă în TEMPO e indicatorul numărul de născuţi vii, ce influenţează toate nivelurile scalare (de la naţional, la local) – vezi tabelul POP201K – Nascuti vii cu resedinta obisnuita in Romania pe judete şi localitati (fără semne diacritice). Această categorie de informaţii „gonflează” populaţia rezidentă a localităţilor spre care s-au îndreptat fluxurile de imigranţi formali basarabeni, care şi-au înregistrat copiii la Oficiile de Stare Civilă din România. Şi Iaşul, alături de un număr important de comune din judeţ, se află în această categorie.

Am ales pentru exemplificare municipiul Vaslui – o localitate de dimensiune medie, capabilă să impresioneze atât prin dimensiunea absolută, cât şi prin construcţiile statistice relative, ce vizează numărul de născuţi vii. În 2012, an aflat în afara imigraţiei majore a basarabenilor, în Vaslui s-au înregistrat 576 de naşteri, iar în 2013, această valoare aproape că s-a dublat. În 2020, ultimul an pentru care avem date, numărul de născuţi vii s-a triplat în raport cu valoarea din 2012, ajungând la 1703 persoane, majoritatea nefiind de facto locuitori ai Vasluiului. Media anuală pe intervalul 2013-2020 e de peste 1400 de născuţi vii. (Vă recomand să citiţi informaţiile aferente acestui indicator în metadata TEMPO.)

Voi reveni săptămâna viitoare cu informaţii detaliate.

de George Țurcănașu, articol apărut în Ziarul de Iași, 31 martie 2022

Leave a Reply

Your email address will not be published.