Ziarul de Iași: Regionalizare (II)

Doar o paranteză…

La finalul lunii mai, exact în ziua când am scris prima parte a textului, am văzut o dezbatere realizată de ICDE – România Europeană în parteneriat cu Expert Forum: un dialog cu primari şi experţi în administraţie axat pe ideea de regionalizare.

Nu e o înregistrare pe care să v-o recomand. În contextul erorilor, aiurelilor şi chiar a minciunilor vehiculate, dezbaterea a devenit una prea lungă. Nu aş fi amintit-o, dacă această dezbatere nu ar fi devenit în ultimele două săptămâni un reper invocat de mai mulţi jurnalişti, ce au readus în atenţia publicului chestiunea regionalizării.

Vedeta incontestabilă a dezbaterii a fost Boc, fostul Premier-interfaţă al României. În discursul său au apărut două neconcordanţe între vorbe şi realitate. Una dintre aceste neconcordanţe e la a doua sau a treia recidivă în spaţiul public: judeţul Suceava e singurul care îndeplineşte criteriul dimensional demografic sugerat de instituţiile europene (un minim de 800 de mii de locuitori) în ceea ce priveşte NUTS2 (Nomenclature of Territorial Units for Statistics) – nivelul regional.

Judeţul Suceava e o unitate administrativă mare, al doilea judeţ ca suprafaţă din România, după judeţul Timiş (8553 kmp.) şi al VI-lea, lăsând Bucureştiul la o parte, din perspectiva populaţiei rezidente (cea prezentă de facto în interiorul limitelor administrative). Având 623,9 mii locuitori, Suceava se află în urma unor judeţe ale căror reşedinţe joacă un rol teritorial mult mai important – Iaşi, Prahova, Cluj, Timiş şi Constanţa. Dintre aceste judeţe enumerate, doar Iaşul (uşor peste 793 de mii de locuitori în 2020) se apropie de valoarea minimă recomandată.

Fără îndoială, nici un stat nu e obligat să respecte întru totul recomandarile europene, dar de la vorbele domnului Boc la realitatea din teren e o cale lungă, mai ales, ca vorbim de un judeţ deloc unitar din perspectiva identitară subregională. Să fie prost informat domnul Boc? Ori poate numeroasele recidive fac parte dintr-o strategie teritorială a cărei logica (nu) ne scapă?

De mai bine de trei decenii, în acest judeţ se (re)construieşte (într-o manieră agresivă!) o identitate teritorială, pornind de la un fragment spaţial mai redus decât judeţul însuşi, cea bucovineană. Cu alte cuvinte, e vorba de o teritorialitate ce se calează pe o identitate modernă, dar doar prin apariţia sa târzie în peisajul teritorial moldovenesc – administrativ vorbind, de abia de la jumătatea secolului al XIX-lea, când apare Ducatul Bucovinei.

Acest construct identitar e unul nou pentru cel puţin o treime din spaţiul şi populaţia judeţului actual. Dacă ar fi să urmărim limitele Bucovinei, repere importante ale teritorialităţii sucevene se află dincolo de acestea, în Moldova: aeroportul, cele două mari mall-uri, cartierul sucevean şi gara Burdujeni. Oricum, e destul de ciudat să persişti în evidenţierea diferenţelor de proximitate dintre spaţiul sucevean, zice-se mai înstărit, şi cel al celorlalţi moldoveni, când PIB-ul/locuitor al judeţului reprezintă doar 90% din media regională (6482 euro/locuitor – pentru judeţul Suceava şi 7145 euro/locuitor – pentru toate judeţele Moldovei – anul de referinţă 2019). Mai mult, în ecuaţia realizării identităţii neo-bucovinene îşi face loc şi o inadecvare teritorială, având în vedere faptul că „Bucovina” din interiorul graniţelor României e doar partea marginală sudică a Bucovinei istorice, ce-şi are centralitatea regională în oraşul Cernăuţi, oraş situat dincolo de limesul oficial sucevean şi românesc, deopotrivă.

Cu alte cuvinte, fostul orăşel de graniţă (al III-lea din Bucovina, după Cernăuţi, ce se impunea autoritar în ierarhia urbană regională şi Rădăuţi), municipiul Suceava, nu a fost şi nici nu avea cum să fie o centralitate de prim ordin a Bucovinei, darămite o capitală a acestui teritoriu, aşa cum este afişat în prezent şi cum au ajuns să creadă chiar şi unii moldoveni. În schimb, Suceava a fost o centralitate primordială a celui mai mare ţinut moldovenesc, cel al Sucevei, iar prin calitatea sa de primă capitală durabilă, o centralitate importantă a Moldovei.

Cea de-a doua neconcordanţă din discursul domnului Boc ţine de numărul de 16 regiuni pe care le-ar fi susţinut cât timp a fost vitrina guvernului din perioada prezidenţială a lui Traian Băsescu! Dovadă că nu aşa au stat lucrurile sunt numeroasele articole din presa vremii.

În zona publică, în cadrul episodului de regionalizare Băsescu-Boc, nu a fost vorba nicicând de 16-17 regiuni, ci doar de 8, suprapuse pe configuraţia regiunilor de dezvoltare, ce urmau să se cheme judeţe. Asta pentru a se evita problema de non-constituţionalitate în ceea ce priveşte organizarea administrativ-teritorială. În acest proiect, judeţele actuale erau desfiinţate, atribuţiile lor administrative fiind preluate de nivelul teritorial local (LAU2) – municipii, oraşe şi comune. Însă, nu exclud faptul că e posibil ca în culise să fi existat şi configuraţii teritoriale alternative la aceste 8 regiuni, dar nu a apărut nimic în presă.

Prima data când s-a vorbit (într-o manieră foarte timidă!) de un număr mai mare de regiuni (exact 16!) a fost în perioada guvernării USL, dar până la urmă şi în cazul acestei regionalizări ratate s-a căzut de acord asupra unui număr de 9 regiuni. Cea de-a noua entitate teritorială urma să se înfiripe prin separarea Dobrogei de restul judeţelor eclecticii Regiuni de dezvoltare Sud-Est. Foarte multe chestiuni neproductive în ecuaţia unei regionalizări de tip „două judeţe”, aşa că voi reveni asupra acestei probleme într-un text viitor.

Chiar dacă am depăşit spaţiul acordat textului de astăzi, nu pot să nu amintesc de cum a fost răvăşită şi scara teritorială locală în discursul aceluiaşi politician. Pornind de la incapacitatea nivelului comunal de a se autofinanţa (fapt foarte real!), domnul Boc a înţeles că micile şi săracele comunităţi rurale ar trebui să fie comasate în interiorul unor comune de mari dimensiuni. Însă, prin acest tip de intervenţie riscăm să creăm dezechilibre la nivelul teritorial local. Din comune mici şi nesustenabile, vom crea comune mari şi nesustenabile. Soluţia ar fi glisarea funcţiei administrative locale la un nivel teritorial superior (LAU1 – plasă), asemănător modelului polonez de reformă administrativă. (Mai multe despre acest nivel administrativ, săptămâna viitoare.)

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

articol apărut în Ziarul de Iași, 10 iunie 2021

Leave a Reply

Your email address will not be published.